Unităţile de învăţământ îşi pot ajusta planurile de şcolarizare
În cazurile în care şcolile înregistrează un număr mare de înscrieri în grupa pregătitoare sau în clasa I, acestea vor avea libertatea de a-şi ajusta planurile de şcolarizare, potrivit declaraţiilor făcute de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat ieri că şcolile îşi vor putea modifica planurile de şcolarizare în situaţiile în care există concurenţă mare la înscrierea în clasa pregătitoare sau în clasa întâi. Aceasta a mai precizat că în anii trecuţi nu exista un calendar „transparent“ al înscrierilor, în timp ce pentru anul 2012-2013 metodologia prevede clar etapele de înscriere.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va asigura pentru clasa pregătitoare un mobilier şcolar adecvat vârstei, seturi complexe de mijloace de învăţământ adaptate predării la această clasă, resursele financiare pentru aceste dotări fiind prevăzute deja. De asemenea, pentru clasele pregătitoare vor fi amenajate şi spaţii de joacă.
Conform legii, copiii care împlinesc şase ani până la 31 august se pot înscrie în clasa I, dacă, la solicitarea părintelui, frecventează în anul şcolar 2011-2012 grupa mare pregătitoare sau poate fi înscris în clasa I chiar dacă nu frecventează grupa mare sau pregătitoare, dar evaluarea experţilor atestă că cel mic are capacitatea de a merge la şcoală. Totodată, copiii care împlinesc şase ani până la 31 august se pot înscrie în clasa pregătitoare chiar dacă nu frecventează grupa mare sau nu sunt evaluaţi de experţi.
Potrivit metodologiei în vigoare, copiii care vor avea şase ani împliniţi între 1 septembrie 2012 şi 31 decembrie 2012 se pot înscrie în clasa pregătitoare, dacă evaluarea experţilor atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a acesteia sau se pot înscrie la grădiniţă în grupa mare.
De asemenea, Legea Educaţiei Naţionale dă posibilitate părinţilor să-şi înscrie copiii în clasa I chiar dacă au cinci ani, dacă reuşesc să treacă evaluarea psihosomatică.
Potrivit Oanei Badea, la nivel naţional au fost înfiinţate 775 de centre pentru evaluarea psihosomatică a copiilor care urmează să intre în grupa pregătitoare sau în clasa I şi au fost postate pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene unităţile de învăţământ şi străzile arondate acestora.