Universitatea "Babeş-Bolyai", a treia în clasamentul SIR Global 2013

Educaţie

Universitatea "Babeş-Bolyai", a treia în clasamentul SIR Global 2013

    • Universitatea "Babeş-Bolyai", a treia în clasamentul SIR Global 2013
      Universitatea "Babeş-Bolyai", a treia în clasamentul SIR Global 2013

      Universitatea "Babeş-Bolyai", a treia în clasamentul SIR Global 2013

În topul universităţilor din România, Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca ocupă locul al treilea, după Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Academia Română, potrivit raportului pe 2013 al Scimago Institutions Rankings (SIR Global 2013), dat recent publicităţii.

"Conform raportului publicat de SIR - care clasifică universităţile şi institutele de cercetare din întreaga lume, în funcţie de analiza documentelor ştiinţifice cuprinse în baza de date SCOPUS - Universitatea "Babeş-Bolyai" ocupă a treia poziţie în topul universităţilor din România, după Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Academia Română. La nivel global. UBB se situează pe locul 880, luând în considerare atât universităţile, cât şi institutele de cercetare", se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al UBB.

Clasamentul a luat în considerare cantitatea şi calitatea producţiei ştiinţifice ştiinţifice publicate - numărul articolelor în revistele ştiinţifice de specialitate, ponderea articolelor publicate în colaborare cu autori din instituţii din alte ţări, numărul de citări, calitatea publicaţiilor, rata de excelenţă, precum şi alţi indicatori.

"Conform SIR Global 2013, realizat în rândul universităţilor şi institutelor de cercetare din România, UBB ocupă, cu 3910 publicaţii, poziţia a 2-a în ceea ce priveşte numărul de articole publicate în revistele ştiinţifice de specialitate, respectiv a 3-a poziţie în ceea ce priveşte colaborarea internaţională. În cadrul aceluiaşi clasament, UBB ocupă a 3-a poziţie în ceea ce priveşte raportul dintre impactul ştiinţific mediu şi impactul mediu mondial al articolelor din domeniu", mai este precizat în comunicat.