Universităţile îşi vor stabili singure taxele de şcolarizare

Educaţie

Universităţile îşi vor stabili singure taxele de şcolarizare

Pentru anul universitar viitor, Ministerul Educaţiei alocă pentru finanţarea de bază a învăţământului superior aceeaşi sumă ca şi în anul 2011-2012, potrivit ministrului Cătălin Baba, care a adăugat că în loc de locuri, ca până acum, vor fi oferite granturi. Universităţile vor fi libere să aleagă cum vor împărţi granturile, dar şi ce taxe vor percepe studenţilor.

Începând cu anul universitar viitor, MECTS va oferi universităţilor granturi, şi nu locuri, ca până acum, a spus ministrul Cătălin Baba, care a subliniat că finanţarea pe an pentru studentul echivalent (studentul care costă cel mai puţin) va creşte de la aproximativ 2.600-2.800 de lei/student, echivalent la aproximativ 4.000 de lei pe an/student echivalent, acesta fiind costul real. Potrivit ministrului, universităţile vor putea să vadă câţi studenţi şcolarizează cu granturile oferite de MECTS, fără însă a depăşi numărul maxim aprobat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Astfel, universităţile ar putea alege să folosească banii din granturi numai pentru locuri bugetate sau să ofere finanţare din aceste granturi şi să perceapă taxe pentru a avea mai mulţi studenţi.

Potrivit ministrului, faţă de anul trecut, există o diferenţă la studii de licenţă cu aproximativ 17.000 de locuri mai puţine pentru anul 2012-2013, de la aproximativ 62.000 de locuri, la aproximativ 46.000 de granturi a câte 4.000 de lei fiecare.

„Multe universităţi vor fi tentate să împartă aceste granturi. La aproximativ 3.000 de lei finanţare/student pe an nu se putea asigura o finanţare optimă. Nu obligăm nicio universitate să crească taxele. Pe de altă parte, nu putem permite ca învăţământul superior să fie subfinanţat. Trebuie să renunţăm ca MECTS să finanţeze locurile cu taxă“, a declarat ministrul Educaţiei. El a susţinut că un student care într-un an poate să fie finanţat în totalitate de la buget în anul următor poate plăti 50% din taxă.

„Universitatea este cea care va stabili taxa. MECTS arată costul real/student. Este o decizie a universităţilor de a stabili numărul de studenţi şi taxele şi cum împart granturile“, a explicat Cătălin Baba, care a subliniat că prin majorarea finanţării per student la 4.000/an MECTS urmăreşte creşterea competitivităţii învăţământului superior românesc.

Totodată, Cătălin Baba a susţinut că vor exista locuri obligatorii bugetate în totalitate şi nu vor fi situaţii în care universităţile să aibă numai locuri cu taxă.