Va fi restaurată rotonda ridicată pe locul care a adăpostit Sfânta Familie în Egipt

Ortodoxia în lume

Va fi restaurată rotonda ridicată pe locul care a adăpostit Sfânta Familie în Egipt

Mănăstirea istorică a Sfântului Gheorghe (Deir al-Banat) din zona veche a oraşului Cairo, Egipt – cunoscută și sub numele de Rotonda Răsăritului - a început să fie renovată. Pe 30 martie, Patriarhul Theodoros II al Alexandriei şi Întregii Africi, a primit în mod oficial la reședința patriarhală studiul privind renovarea monumentului, întocmit de o echipă de arhitecți greci. La eveniment au mai fost prezenți IPS Mitropolit Alexios de Cartagina, Nicodim, Episcop de Nitria, Episcopul Nifon de Babylon şi ambasadorul grec în Egipt, Christodoulos Lazaris. Referindu-se la proiectul de renovare a mănăstirii, Patriarhul Alexandriei a subliniat importanţa monumentului şi a menţionat că a fost construit pe un loc care se crede că a adăpostit Sfânta Familie în timpul Fugii în Egipt. Acesta a fost, de asemenea, locul unde Sf. Gheorghe a fost închis pentru un timp, aici regăsindu-se, alături de un braț al Sfântului și lanțurile cu care a fost legat și care sunt expuse venerării atât creștinilor cât și musulmanilor.

(Petru Avram)