Va fi sfinţită biserica Parohiei Tudora
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 18 mai 2014, Biserica „Sfânta Treime“ din Parohia Tudora 3, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani.
Parohia Tudora 3 a fost înfiinţată în anul 2003, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. „Ctitorul bisericii este Ioan Vecliuc, fiu al satului, care a suportat cheltuielile necesare, fiind ajutat de câţiva credincioşi. Pictura în tehnica frescă a început în anul 2008, fiind executată de prof. Nuţa Liche. S-a lucrat catapeteasma la Tg. Neamţ şi o parte din strane. Ne bucurăm că am ajuns la acest eveniment, sfinţirea bisericii fiind o încununare a muncii tuturor celor care au lucrat aici“, a spus pr. paroh Dănuţ Săftian, care a amintit că după sfinţirea lăcaşului de închinăciune, credincioşii vor avea ocazia să treacă prin sfântul altar.