Vânătoare de mistreți, la est de Bacău

Social

Vânătoare de mistreți, la est de Bacău

    • Vânătoare de mistreți, la est de Bacău
      Vânătoare de mistreți, la est de Bacău

      Vânătoare de mistreți, la est de Bacău

În estul judeţului Bacău, vânătorii vor putea împuşca porcii mistreţi care, din cauza înmulţirii peste măsură, au început să producă tot mai multe pagube în culturile agricole ale sătenilor.

"S-au înmulţit peste măsura, mai ales că ocoalele silvice private au fost populate masiv cu porci în anii trecuţi, pentru a se crea fonduri de vânătoare. Degeaba a fost un an agricol bun, dacă mistreţii au stricat o grămadă din recoltă. De la autorităţile silvice ni s-a spus că în zona noastră ar fi 200 de mistreţi, dar cred ca sunt mai mulţi. Prin '87 a fost pesta şi au murit mulţi. Vreo zece ani nu am mai avut probleme, dar apoi s-au înmulţit iar dar parcă niciodată ca în acest an nu au produs asemenea mari pagube", a declarat Adrian Galiţa, secretarul comunei Răchitoasa.

Gheorghe Tilibaşa, primarul comunei Glăvăneşti, spune că mistreţii şi-au făcut apariţia chiar şi pe şoseaua din centrul comunei, în jurul gospodăriilor în căutare de hrană, chiar dacă primesc pe fondul de vânătoare şi că au produs pagube importante.

"Am investit enorm în culturi, plătim impozite, vindem porumbul pe mai nimic, mai vin şi mistreţii, iar la urmă nu mai rămânem cu nimic. S-au strâns peste 600 de semnături de la oameni din toată comuna, care cereau să se rezolve de urgenţă problema", a precizat şi Constantin Ghelase, primarul comunei Motoşeni.

Localnicii din comunele Răchitoasa, Motoşeni, Glăvăneşti şi Stănişeşti spun că turmele de sute de porci mistreţi strânse prin pădurile din preajma satelor au "arat" efectiv mai toate culturile de porumb, floarea soarelui sau viţă-de-vie. Oamenii s-au organizat în "potere", au ieşit în fiecare seară ca să alunge animalele însă aceştia s-au obişnuit deja şi nu se mai sperie.

Conform primarilor din cele patru comune băcăuane, aproape 70 de hectare de culturi au fost distruse, iar sătenii au ajuns la disperare.

Ca urmare şi a petiţiilor acestora, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava a transmis AVPS Cerbul Bicfalau, proprietarul fondurilor de vânătoare 56 Stănişeşti şi 57 Răchitoasa să ia măsuri urgente pentru creşterea cotei de vânat, putându-se împuşca, de către vânătorii care au autorizaţii, mai multe exemplare, a precizat pentru Agerpres Adrian Ovidiu Ivanciu, primarul din Răchitoasa, care speră ca "puzderia de porci mistreţi să numai mai facă probleme mari oamenilor din zonă în sezonul rece cum s-a întâmplat în ultimii doi-trei ani când au venit până în bătătura caselor oamenilor".