Vârsta înaintată a tatălui - un risc pentru bebeluş

Social

Vârsta înaintată a tatălui - un risc pentru bebeluş

Un studiu al cercetătorilor americani arată că vârsta mai înaintată a tatălui sporeşte riscul de a transmite boli genetice la copii.

Oamenii de ştiinţă au constatat că bărbaţii care au copii la o vârstă înaintată îi expun la mai multe boli genetice rare, cum ar fi neurofibromatoza, achondroplastia (formă de nanism), schizofrenia sau autismul. Astfel, câteva studii realizate sub egida Institutului naţional american al sănătăţii şi publicate în luna aprilie în revista „Nature“ au arătat că taţii băieţilor autişti sunt de şase ori mai des întâlniţi în jurul vârstei de 40 de ani decât în categoria celor între 20 şi 30 de ani. În ceea ce priveşte fetele autiste, taţii vârstnici sunt de 17 ori mai mulţi.

Cercetătorii au descoperit că autismul apare ca urmare a unor mutaţii genetice rare, numite de novo şi că taţii sunt răspunzători de o mare parte a acestor mutaţii. Ei le transmit copiilor de patru ori mai des decât mamele şi riscul pentru un tată să inducă acest tip de mutaţie creşte odată cu vârsta.