Vaslui: Sute de asistenţi maternali au demisionat
Peste 300 de angajaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui, inclusiv asistenţi maternali, şi-au dat demisia din serviciu în ultimii doi ani, din cauza diminuării continue a veniturilor salariale. Practic, demisiile în masă ale salariaţilor de la DGASPC Vaslui au început în 2010, an în care, într-o primă fază, au fost tăiate majoritatea sporurilor, iar de la 1 iulie anul trecut au fost reduse salariile cu 25%. „S-a ajuns în situaţia în care, la două-trei zile, să primim câte o cerere de demisie, pe motiv că salariile sunt mult prea mici“, a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu. Zilele trecute, conducerea instituţiei a fost nevoită să închidă două centre pentru copii cu handicap, după ce, în urma demisiilor, din 14 salariaţi mai rămăseseră să lucreze doar doi.