Vaticanul a semnat un acord privind celulele stem
Vaticanul a anunțat marți, 25 mai 2010, că se asociază unei companii farmaceutice din SUA, pentru "dezvoltarea cercetării și sensibilizarea opiniei publice cu privire la terapiile bazate pe celulele stem adulte“.
Vaticanul a anunțat marți, 25 mai 2010, că se asociază unei companii farmaceutice din SUA, pentru "dezvoltarea cercetării și sensibilizarea opiniei publice cu privire la terapiile bazate pe celulele stem adulte“.
Acordul a fost semnat între Consiliul Pontifical pentru Cultură, și “NeoStem Inc.“, a declarat Vaticanul într-un comunicat.
Acest acord stipulează că “Stem for Life Foundation“, “NeoStem Inc.“ și STOQ Internațional (Stiință, Teologie și Probleme Ontologice), alături de Consiliul Pontifical, vor lucra pentru organizarea unor programe educaționale, cursuri și seminarii universitare interdisciplinare (teologie, filosofie și bioetică).
O conferință internațională va fi organizată de Vatican, pe teme de cercetare și tehnologie legate de celulele stem, inclusiv de tehnologia "Very small embryonic-like stem cells" (VSEL), care folosește celule mici, similare cu cele embrionare, cu implicațiile teologice și filosofice ale acestor cercetări.
Celulele VSEL sunt celule care constituie o populație heterogenă de celule stem prezente în măduva osoasă, iar proprietățile lor sunt similare cu celule stem embrionare, fără a avea și potențiale efecte negative.
Dacă refuză descoperirile terapeutice legate de celulele stem embrionare, Biserica Catolică nu se opune însă celor legate de celulele din cordonul ombilical sau de celulele adulte situate de exemplu, în intestin sau retină. (KSLCatalin)