Vechii „adversari”, Rusia și Polonia, se unesc împotriva „ideologiei” UE

Religia în lume

Vechii „adversari”, Rusia și Polonia, se unesc împotriva „ideologiei” UE

Cum este gata UE să se schimbe pentru a putea deveni o casă comună nu numai pentru tradiția socio – politică occidentală, ci și pentru cea răsăriteană, pe picior de egalitate, și nu prin urmarea docilă a instrucțiunilor emise de cineva anume?

Liderii Bisericii Catolice din Polonia și cei ai Bisericii Ortodoxe Ruse au făcut către creștinii europeni un apel comun fără precedent, ca aceștia să-și apare valorile tradiționale și rădăcinile creștine.

„Când privim la provocările lumii de astăzi, vedem mai multe probleme care ne unesc decât care să ne separe”, a declarat președintele conferinței episcopilor polonezi, Arhiepiscopul Józef Michalik, după o întrevedere cu Mitropolitul Ilarion, responsabilul Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Relațiile Externe. Întâlnirea a făcut parte dintr-o conferință ce a avut loc la Warsaw și a purtat numele Viitorul creștinismului în Europa. Rolul Bisericilor și a țărilor Polonia și Rusia.

Mitropolitul Ilarion și-a exprimat îngrijorarea sa în legătură cu Uniunea Europeană, făcând o legătură între ea și Uniunea Sovietică, care căuta să elimine religia. „În cadrul Uniunii Europene există o ideologie care acum triumfă, dar care conține unele elemente complet incompatibile cu valorile creștine”, a continuat el,  arătând spre „promovarea avortului, a eutanasiei și a relațiilor între persoanele de același sex”, precum și spre încercările de a înlătura simbolurile religioase din locurile publice.

„Cu toții ne amintim de vremurile sovietice, când eram forțați să urmăm ideologia atee de stat. În orice caz, există o altă ideologie periculoasă care acum conduce UE și pe care noi nu trebuie să o urmăm orbește”, a completat el. 

Arhiepiscopul Mihalik a spus că Biserica Ortodoxă Rusă a oferit „un punct de vedere actual de care avem urgentă nevoie. Trebuie să ne deșteptăm și să fim în stare să afirmăm că (în Europa) nu toate merg în direcția corectă”.

Conferința a fost un prim rod al unei întâlniri reconciliatoare de referință ce s-a petrecut în luna august, când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Michalik.

Între timp, Patriarhia Moscovei a făcut un apel țărilor ortodoxe din Europa (Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Grecia, Serbia și Bulgaria), să ceară Uniunii Europene să schimbe unele din valorile ei, precum și modelul democratic occidental.

După cele declarate de Pr. Vsevolod Chaplin, orice negocieri cu UE ar trebuie să înceapă cu următoarea întrebare: „cum este gata UE să se schimbe pentru a putea deveni o casă comună nu numai pentru tradiția socio – politică occidentală ci și pentru cea răsăriteană, pe un picior de egalitate, și nu prin urmarea docilă a instrucțiunilor emise de cineva anume”. El a menționat problemele legate de căsătoriile între persoane de același sex, secularizare, eutanasie și lipsa de susținere a valorilor familiale tradiționale.

Traducere și adaptare: