Vernisaj de pictură religioasă în parohia Feredeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Vernisaj de pictură religioasă în parohia Feredeni

La Biserica “Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, a avut loc vineri, 6 august, expoziția de icoane pe lemn și premierea celor 25 de participanți ai Cercul de pictură religioasă ,,Sf. M. Mc. Gheorghe“.

La Biserica “Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, a avut loc vineri, 6 august, expoziția de icoane pe lemn și premierea celor 25 de participanți ai Cercul de pictură religioasă ,,Sf. M. Mc. Gheorghe“. Cercul s-a desfășurat în perioada 20 iunie - 20 iulie 2010 și a fost coordonat de doamna preoteasă Iulia Fotea și de Alina Bărbieru, studentă. Copiii au fost învățați tehnica bizantină de pictare a icoanelor pe lemn. ,,Ne-am gândit să le oferim tinerilor din parohia noastră ocazia de a desfășura o activitate deosebită în timpul vacanței. M-a încântat nerăbdarea, curiozitatea și dorința lor de a experimenta ceva nou și răbdarea, cumințenia și perseverența pe parcursul activității. Ne-au surprins plăcut câțiva copii care au un real talent și care au fost un mare sprijin pentru cei cu mai puține înclinații artistice. Consider că nu au învățat doar o tehnică de pictură. Icoana este și va fi mereu o punte de legătură între sufletul omului și Dumnezeu. Sunt sigură că acum, după ce au depus atât de mult efort în realizarea unei icoane cu mânuțele lor, o privesc cu alți ochi și poate realizează mai mult importanța acesteia în Biserica noastă. Mă bucur că am reușit să ajungem la sufletele lor, să le creem amintiri plăcute într-un cadru de rugăciune, dragoste și prietenie. Au socializat și-au facut prieteni noi, chiar dacă fac parte dintr-o comunitate relativ mică“, a mărturisit Iulia Fotea.

“În timp ce pictam, timpul parcă nu mai exista“

Copiii care au participat la acest cerc de pictură și-au manifestat bucuria pentru faptul că îndrumătorii au avut multă răbdare cu ei, mărturisind că au descoperit multe lucruri noi în tehnica picturii. Iată ce au declarat câțiva dintre ei: “Mi-a plăcut mult în cadrul cercului de pictură. Aici mi-am reîntâlnit prieteni vechi și mi-am făcut și alții noi.A fost o adevărată aventură, o amintire foarte frumoasă pe care nu o voi uita niciodată.“ (Iulia Nemțanu); ,,La Cercul de pictură Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost foarte frumos. Aici am descoperit multe lucruri despre pictură. Mulțumim îndrumătorilor care au avut răbdare cu noi și ne-au ajutat, deoarece e greu să pictezi icoane pe lemn“ (Maria Mirabela Zverchea); ,,În timp ce pictam, timpul parcă nu mai exista. Mi-a plăcut să vin la acest cerc deoarece am mai învățat un lucru de care mai târziu voi avea nevoie“ (Andreea Rotariu); ,,Mi-a plăcut foarte mult deoarece a fost și amuzant, ne-am murdărit de culori, ne-am mai jucat dar am realizat și prima mea icoană cu Sf. Maria Egipteanca“ (Roxana Răuleț); ,,M-am bucurat că alături de mama și de ceilalți copii din sat am fost mai aproape de Dumnezeu“ (Ioan Casian Fotea); ,,O bucățică din sufletul meu am așezat-o cu grijă și credință în icoana Sf. Ioan Botezătorul“ (Daria Dârvariu); ,,Cercul de pictură Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost pentru mine o experiență frumoasă, deoarece alături de acești copii ai parohiei Feredeni, am realizat poate unele dintre cele mai frumoase icoane închinate Sfinților. Sper cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sfântului M. Mc. Gheorghe să reușim și în anii următori să mai putem organiza cercul de pictură“ (Alina Bărbieru).
Subliniem că ocrotitorul cercului de pictură este Sf. Mare Mucenic Gheorghe ale căror sfinte moaște se află în biserica Feredeni din anul 1748. (pr. Dănuț Fotea)