Victorie a vieţii în Europa: „Eutanasia trebuie interzisă întotdeauna”
„Eutanasia în sensul uciderii intenţionate prin act sau omisiune, a unei persoane umane dependente, pentru beneficiul pretins al acesteia, trebuie întotdeauna interzisă”.
STRASBOURG, 26 Ianuarie 2012
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a adoptat o rezoluţie prin care se declară: „Eutanasia în sensul uciderii intenţionate prin act sau omisiune, a unei persoane umane dependente, pentru beneficiul pretins al acesteia, trebuie întotdeauna interzisă”.
Scopul acestei rezoluţii intitulată „Protejarea drepturilor şi a demnităţii omului prin conştientizarea dorinţelor pacienţilor” este să definească principiile care trebuie să guverneze practica medicală în 47 de state membre ale Consiliului Europei.
Centul European pentru Lege şi Justiţie (ECLJ) a salutat această rezoluţie a PACE. “Această rezoluţie este o victorie majoră pentru protejarea vieţii şi demnităţii umane” a spus directorul ECLJ, Grégor Puppinck.
Puppinck a arătat că noţiunea de “voinţă vie” este deschisă abuzurilor, o uşă din dos pentru introducerea eutanasiei sau sinuciderii asistate.
Rezoluţia este alcătuită dintr-o listă de principii elaborate în trei documente deja adoptate de Consiliul Europei, printre care „Convenţia Drepturilor Omului şi Biomedicina” (numită şi Convenţia Oviedo) care obligă legal majoritatea statelor membre să interzică sinuciderea asistată
Un alt pricipiu pozitiv introdus de parlamentarul italian Luca Volontè, subliniază faptul că „în caz de îndoială, decizia trebuie luată întotdeauna în favoarea vieţii şi a prelungirii ei”.
Anul trecut, în 20 ianuarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis într-un proces deja celebru („Haas contra Elveţia”) că sinuciderea este un drept al omului, dar că statul nu are obligaţia şi nu trebuie să ofere cetăţenilor servicii de sinucidere asistată.
Puppinck a arătat că deşi nu este obligatoriu pentru statele membre, rezoluţia PACE va avea un efect pozitiv. „Ar terbui în primul rând să aibă un impact direct asupra judecării procesului Koch contra Germania la CEDO care priveşte interzicerea sinuciderii asistate în Germania”.
Printre ţările europene care permit eutanasia şi sinuciderea asistată se află Elveţia, care a fost deja numită „ţara morţii”, pentru numărul mare de turişti care vin aici pentru a fi omorâţi cu propria lor voinţă, indiferent de motivaţii.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.lifesitenews.com