Vitamina D, efecte benefice în cazul tuberculozei
Cercetătorii de la Natioonal Institute of Medical Research din Londra susţin că vitamina D reduce considerabil reacţia inflamatorie asociată cu tuberculoza. Prezentă în anumite alimente (în special în carnea de peşte), vitamina D are particularitatea de a fi secretată în mod natural de organism, cu condiţia expunerii (însă nu prea îndelungată, pentru a evita apariţia cancerului cutanat) la razele ultraviolete ale Soarelui, în principal în timpul verii.
Rolul ei benefic contra rahitismului la copii sau contra bolilor scheletului (osteoporoză, osteomalacie) a justificat decizia de a administra multor generaţii de copii faimoasele doze zilnice de ulei din ficat de peşte. Noul studiu a arătat că bacilul Koch (agentul responsabil cu declanşarea tuberculozei) era mai repede eradicat la pacienţii aflaţi sub antibioterapie care primeau suplimente de vitamina D, în comparaţie cu alţi pacienţi trataţi cu aceleaşi antibiotice, dar care primeau un placebo.
De asemenea, vitamina D reduce şi efectele inflamatorii ale infecţiei. Prin accelerarea procesului de vindecare, vitamina D reduce perioada în care bolnavul este contagios, ca şi intensitatea durerilor generate de leziunile pulmonare.