Vizită a parlamentarilor moldoveni la Iaşi

Social

Vizită a parlamentarilor moldoveni la Iaşi

Un grup de parlamentari din Republica Moldova s-a aflat miercuri la Iaşi, într-un schimb de experienţă cu parlamentarii locali, ce vizează construirea unui sistem de administrare cât mai eficient. Iurie Ţap, vicepreşedinte al Comisiei de Administraţie Publică din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „vizita la Iaşi este importantă pentru că pot învăţa din experienţa parlamentarilor români“. La rândul său, Ion Hadârcă, liderul Partidului Liberal din Republica Moldova, a declarat că se doreşte o revigorare a relaţiilor parlamentare între România şi Republica Moldova. La întâlnire s-a discutat despre proiectul podului de la Ungheni, care va avea regim de autostradă, precum şi despre concretizarea altor două proiecte transfrontaliere, un gazoduct, care va porni din localitatea ieşeană Leţcani, şi conexiunea energetică a celor două state, care se va face prin judeţele Suceava, Iaşi şi Galaţi.