"Vizite senzoriale - Senzory Visits", lansat la Muzeul Antipa

Social

"Vizite senzoriale - Senzory Visits", lansat la Muzeul Antipa

    • "Vizite senzoriale - Senzory Visits", lansat la Muzeul Antipa
      "Vizite senzoriale - Senzory Visits", lansat la Muzeul Antipa

      "Vizite senzoriale - Senzory Visits", lansat la Muzeul Antipa

"Vizite senzoriale - Senzory Visits" este un nou program cultural dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere, lansat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

"Noul proiect continuă seria proiectelor de accesibilizare a patrimoniului Muzeului 'Antipa' pentru persoanele cu deficienţe de vedere din România", a afirmat Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului "Grigore Antipa", joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul instituţiei.

În cadrul proiectului au fost realizate patru standere în care sunt expuse cochilii de moluşte, tipuri de pene şi eşantioane de blănuri aparţinând unor specii autohtone şi din fauna mondială, care fac posibilă interacţiunea vizitatorilor cu deficienţe de vedere cu piesele muzeale, în mod obişnuit, interzise atingerii.

Din cele 21 de basoreliefuri realizate în 2012 în cadrul proiectului "Antipa, muzeul tuturor", 17 dintre acestea au fost completate cu "glasurile" animalelor reproduse în lucrările murale, pentru a completa şi îmbogăţi informaţia ştiinţifică câştigată prin pipăirea lor.

Prin inovaţiile muzeotehnice şi de accesare a informaţiei conexe pieselor prezentate s-a urmărit accesibilizarea şi adaptarea patrimoniului muzeal la nevoia de cunoaştere şi aprofundare a informaţiilor ştiinţifice de către persoane cu deficienţe de vedere, dar şi conştientizarea de către aceştia a avantajelor de percepţie pe care le poate oferi cercetarea tactilă a unei piese de muzeu.

"Noi considerăm că prin organizarea expoziţiei în această manieră sunt împlinite trei linii de dezvoltare pentru persoanele cu deficienţe de vedere: o linie formativă, o linie informativă şi una integrativă. Informativă este cel mai simplu de observat fiindcă oamenii venind aici află lucruri pe care nu le ştiau, formativ, din nou este uşor de înţeles, pentru că se schimbă modul de percepţie al oamenilor, modul de construire al reprezentărilor mentale prin consultarea machetelor în relief, a basoreliefurilor, a tuturor elementelor care le sunt puse la dispoziţie. Integrativ, aceste este cel mai important, existenţa unei asemenea expoziţii dă nevăzătorilor şansa de a accede la un spaţiu cultural altminteri inabordabil, la un spaţiu cultural fundamental pentru formarea intelectuală a fiecărui om, la un spaţiu cultural care, prin existenţa sa îndelungată, şi-a dovedit puterea, şi-a dovedit rostul, şi-a dovedit folosul", a menționat Mihai Dima, şeful Serviciului Cultural al Asociaţiei nevăzătorilor din România (ANR) şi redactor şef la Litera Noastră.

Proiectul Muzeului Antipa include şi realizarea unui "Ghid de prezentare a expunerii permanente a Muzeului Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'", lucrare a cărei ilustraţie a fost tipărită în relief şi explicată în limbajul Braille. Această lucrare, primul produs cultural de acest gen din România, va permite vizitatorilor cu deficienţe de vedere să treacă în revistă, tactil, istoricul instituţiei, modul de organizare al patrimoniului expus pe tematici distincte, mărind accesul la informaţia ştiinţifică legată de biodiversitatea lumii vii şi cele mai valoroase piese din patrimoniul expus la Muzeul "Antipa".

Proiectul a fost realizat cu finanţare acordată de Fundaţia Orange România şi s-a derulat de-a lungul a 12 luni.