Zilele Enescu la Berlin
Ieri seară au început Zilele Enescu la Berlin, manifestare organizată de Institutul Cultural Român din Berlin, ajunsă la a treia ediţie. Programul muzical a cuprins un concert al pianiştilor Michael Abramovich şi Eduard Stan şi al violonistului Remus Azoiţei. În data de 17 octombrie vor fi prezentate la sediul ICR din Berlin filmul documentar „George Enescu - la răspântie de vremi“, realizat de Ada Brumaru şi Nicolae Mărgineanu, şi vernisajul expoziţiei „130 de ani Bartok - Enescu“. Zilele Enescu la Berlin se vor desfăşura în perioada 11-21 octombrie sub titlul „Enescu şi contemporanii săi“ şi se vor bucura de o participare artistică prestigioasă.