Biserici şi grupuri pentru drepturile omului în mai multe ţări europene vor comemora împreună în aceeaşi zi, 26 iunie 2011, consecinţele letale ale închiderii frontierelor externe ale UE. Această “sigilare” are loc printr-o protecţie a fronterelor de înaltă fidelitate tehnică, prin înţelegeri cu statele vecine ale UE, chiar dacă aceste înţelegeri violează drepturile omului.  

Bisericile şi grupurile pentru drepturile omului din Statele Unite, unde la graniţa cu Mexicul există nenumărate victime printre migranţi, au preluat iniţiativa şi s-au alăturat Bisericilor Europei.

Bisericile îşi vor aminti în rugăciune despre nenumăraţii morţi care au dispărut fără urmă în mare sau în deşert. Plângerea lor, care nu a fost auzită de nici o fiinţă umană, va fi adusă înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce se întâmplă la frontiere – departe de opinia şi de controlul public – va fi adus în atenţie.

Rapoarte neoficiale arată că situaţia la frontiere este departe de concepţia publică despre aceasta. Politicienilor va fi reamintită responsabilitatea lor de a lua măsuri de efectivitate îndelungată pentru a proteja fiinţele umane şi drepturile omului.

Sinodul Bisericii Reformate din Germania (EKD) în noiembrie 2010 a chemat la păstrarea drepturilor omului la frontierele externe ale UE.

Mijloacele pentru aceasta sunt:

·         Crearea unui ghid obligatoriu pentru Frontex  (Agenţia frontierelor externe ale UE)

·         Identificarea refugiaţilor şi accesul lor la protecţia internaţională să fie parte a trainingului oficialilor frontierelor

·         Organizaţiile societăţii civile trebuie să devină mai des şi mai efectiv consultate şi implicate în dezvoltarea şi implementarea măsurilor de antrenament

·         Instalarea unui sistem de monitorizare independent pentru a observa activităţile Frontex, pentru a informa instituţiile UE despre respectarea legilor europene şi internaţionale, mai ales în domeniul drepturilor omului.

Pentru a înţelege măcar o picătură din drama acestor oameni care înfruntă moartea pentru a ajunge în Europa, prezentăm mărturia unui refugiat:

“Numele meu este Muamed. Sunt din Somalia. Mă puteţi găsi în Centrul Marsa Open din Malta. De trei ori am fost trimis înapoi, din alte ţări europene în Malta. Dar ce să fac aici? Am ajuns acum cinci ani cu o barcă. Mama mea a murit în Uganda, şi apoi am fost cu unchiul meu într-un campus de refugiaţi din Kenya. Acolo am mers la şcoală. Doresc doar să mi se dea o şansă. Vreau să învăţ, să am o educaţie. Visul meu este să merg la o universitate. De aceea am făcut acest drum lung până aici. Am trecut deşerturi, am fost bătut în Libia. Am muncit pe brânci pentru a avea bani de drum. Am fost închis şi bătut din nou. Apoi am găsit o barcă. A fost groaznic. Prietenul meu a murit. Eu era să mor de foame. Nici nu vă pot spune prin ce am trecut. Şi apoi când am ajuns aici toţi râdeau la mine că am spus Bon giorno, căci am ajuns nu în Italia, ci în Malta. Apoi m-au pus într-un depozit, închis împreună cu alţi 40 de oameni într-o singură cameră. Libertatea noastră s-a înrăutăţit. În căldura verii, să stai într-un campus. Este mai rău decât în Kenya. M-am plâns şi mi-au spus să înot înapoi. Nu ştiu ce să fac acum. Recent, un prieten şi-a luat viaţa. Când cineva din Europa se va trezi? Tot ceea ce vreau este să învăţ şi să am un loc de dormit”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ceceurope.org