Ziua Europeană a Pacienţilor va fi marcată şi în România
13 martie, Ziua Europeană a Pacienţilor, va fi marcată şi în România, prin intermediul unei conferinţe intitulată „Legislaţia - aliat sau duşman al pacienţilor din România!?“, eveniment susţinut de Alianţa pentru Sănătate din România.
13 martie, Ziua Europeană a Pacienţilor, va fi marcată şi în România, prin intermediul unei conferinţe intitulată „Legislaţia - aliat sau duşman al pacienţilor din România!?“, eveniment susţinut de Alianţa pentru Sănătate din România. Dezbaterea va reuni cele mai puternice asociaţii de pacienţi din România, care vor discuta, într-un cadru adecvat, despre soluţiile reale care să sprijine sistemul de sănătate din România, cu scopul de a face faţă problemelor actuale ale pacienţilor români, precum şi ale specialiştilor şi furnizorilor de produse şi servicii de sănătate.
Tot în cadrul acestui eveniment se va propune şi se va dezbate o nouă lege a drepturilor pacienţilor în context european.
Dezbaterea se doreşte a fi un semnal de alarmă asupra condiţiei pacienţilor din România, dar şi un prilej de reală dezbatere asupra situaţiei sistemului sanitar românesc, cu identificarea unor soluţii viabile pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor.