Ziua femeii creştine la Podu Iloaiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Ziua femeii creştine la Podu Iloaiei

A devenit tradiţie ca Duminica Mironosiţelor să fie sărbătorită în mod deosebit în parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" - Podu Iloaiei, Protopopiatul Iaşi 1. Cu prilejul sărbătorii din acest an, a fost realizată icoana femeilor mironosiţe la mormânt, care a fost sfinţită la finalul Sfintei Liturghii şi aşezată în biblioteca parohială.

În acelaşi timp, s-a organizat expoziţia de flori în ghiveci aduse de creştinele din parohie pentru a fi admirate în această zi de toţi enoriaşii. Atmosfera de sărbătoare s-a prelungit în Casa socială "Sfinţii Trei Ierarhi", unde a avut loc o agapă creştină, oferită şi pregătită de credincioasele din parohie. "În Duminica a III-a după Paşti, a Mironosiţelor, în Biserica noastră s-a rânduit sărbătorirea femeii creştine, ce trebuie să aibă ca model pe aceste purtătoare de mir pline de credinţă, care nu precupeţeau nimic în a-L sluji pe Hristos, atât înainte, cât şi după moartea şi Învierea Sa. În această perioadă binecuvântată le cinstim pe cele care s-au învrednicit să-L vadă primele pe Hristos Cel înviat, femeile binevestitoare, mironosiţele grijulii ce au devenit martore ale Învierii şi exemple de devotament, dragoste şi curaj", a spus prof. de Religie Tudoriţa Drăgoi, de la Şcoala "Al. I. Cuza" din Podu Iloaiei. Activităţile dedicate Duminicii Mironosiţelor au început să se deruleze în parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Podu Iloaiei în anul 2004, când femeile din Comitetul parohial, cu sprijinul părintelui paroh Vasile Sârbu şi al părintelui slujitor Ioan Drăgoi, au organizat pentru prima dată Ziua femeii creştine. Activităţile dedicate acestei zile au cuprins, de-a lungul timpului, expoziţii de icoană goblen, expoziţii de fotografie, realizarea unor colecte de alimente şi articole de îmbrăcăminte pentru femeile în vârstă sau cu mulţi copii ş.a. (C.C.)