Ziua Națională a României, la Buzău

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Ziua Națională a României, la Buzău

 

Credincioşii buzoieni au participat în număr mare duminică, 1 decembrie 2013, la slujbele de la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de slujitori – preoţi şi diaconi. Ierarhul a săvârşit apoi Te Deum-ul pentru sărbătoarea naţională a românilor.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia sa a evidenţiat contribuţia majoră a Bisericii în păstrarea conştiinţei unităţii spirituale a neamului.

„Pentru ca poporul român să ajungă un popor unitar, să trăiască în pace şi în armonie, în pământul pe care Dumnezeu a rânduit să ni-l dea nouă, multe jertfe s-au înregistrat de-a lungul secolelor, în cele trei provincii româneşti – Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Nici un moment important din istoria poporului român nu s-a împlinit fără jertfă.

Şi Biserica Ortodoxă, mama spirituală a neamului românesc, totdeauna a fost alături de fiii ei. Pe de o parte, s-a rugat lui Dumnezeu, aşa cum am făcut-o şi noi în această duminică, pe de altă parte, a însufleţit pe cei ce plecau la oaste şi la luptă, ca să-şi apere «patria şi nevoile şi neamul», cum spune poetul. Luptele care s-au purtat în toate provinciile româneşti nu au fost războaie de cotropire a altor teritorii şi a altor neamuri, ci de apărare a pământului pe care Dumnezeu ni l-a dat nouă moştenire“.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Neagu Ionescu“ a noii Catedralei arhiepiscopale din Buzău.

(Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro)