"Ziua porților deschise" la Camera Deputaților și Guvern, cu ocazia zilei de 1 Decembrie
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, atât Camera Deputaților, cât și porțile Palatului Victoria vor fi deschise vizitatorilor, în cadrul evenimentului "Ziua porților deschise".
Pe 1 Decembrie românii sunt așteptați în vizită la Camera Deputaților în intervalul orar 10.00-15.00. Se vor putea vizita sălile I.C.Brătianu, Tache Ionescu, Unirii, Al.I. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Galeria de onoare, sala de plen a Camerei Deputaților și expoziția feroviară și de echipamente de profil, care a fost organizată cu ocazia Forumului Economic și Comercial China - Europa Centrală și de Est, iar pe tot traseul de vizitare vor fi oferite informații și detalii suplimentare celor interesați.
Palatul Victoria își așteaptă publicul între orele 09.00-15.00. La orele 10.00, este programată ceremonia de dezvelire a Drapelului Național, care are o suprafață de 14.000mp și este instalat pe frontispiciul clădirii Guvernului. După ceremonia de dezvelire a drapelului, Fanfara Jandarmeriei Române va intona Imnul Național. La eveniment va participa și premierul Victor Ponta care va ține un discurs.
Ca element de noutate față de anii trecuți, în acest an va putea fi vizitat și Centrul de Presă al Guvernului.