"Zoologie distractivă", la Muzeul Antipa

Social

"Zoologie distractivă", la Muzeul Antipa

    • "Zoologie distractivă", la Muzeul Antipa
      "Zoologie distractivă", la Muzeul Antipa

      "Zoologie distractivă", la Muzeul Antipa

Sâmbătă, în Sala Multimedia a Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", se va desfăşura conferinţa intitulată "Zoologie distractivă: nomenclatura ştiinţifică", susţinută de către dr. Luis Popa, specialist în biologie moleculară.

Evenimentul face parte din ciclul de conferinţe "La Antipa, în spatele uşilor închise", informează, miercuri, Biroul de presă al Muzeului Antipa.

Cazul Latimeria chalumnae, considerat cea mai importantă descoperire zoologică a secolului al XX-lea, este unul dintre exemplele de nomenclatură ştiinţifică. Este vorba de o fosilă vie, un peşte care a trăit şi pe vremea dinozaurilor şi care supravieţuieşte şi astăzi, ascuns în adâncul Oceanului Indian.

Peştele a fost descoperit pe 23 decembrie 1938, de Margorie Courtenay-Latimer, muzeograf la un mic muzeu aflat pe coasta Oceanului Indian, în Africa de Sud. Ea a primit un telefon de la căpitanul unei nave locale de pescuit, care a anunţat-o că a prins ceva deosebit la gurile de vărsare ale fluviului Chalumna.

Câteva săptămâni mai târziu, specia nou descoperită a fost botezată spre amintirea locului în care a fost găsită, dar şi în cinstea muzeografului: Latimeria chalumnae.

Înscrierea se poate face în limita a 70 de locuri, la telefon: 021.312.88.26, tasta 5 sau pe e-mail: florentinap@antipa.ro, iar participarea la eveniment se realizează pe baza biletului de vizitare a muzeului: elevi şi studenţi - 5 lei, pensionari - 10 lei, adulţi - 20 de lei.

Programul "La Antipa, în spatele uşilor închise" se desfăşoară săptămânal, în fiecare sâmbătă, specialiştii instituţiei destăinuind publicului câteva dintre secretele activităţii lor de cercetare ştiinţifică.