1 iunie, Sărbătoare a Sănătății!

Arhiepiscopia Iaşilor

1 iunie, Sărbătoare a Sănătății!

În acest an, echipa Fundației Medicale Providența a sărbătorit ziua copilului printr-o campanie de informare a copiilor cu privire la un mod de viață echilibrat, oferind informații simple, într-o manieră adaptată vârstei, despre sănătatea corpului, a minții și a sufletului.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași, în ziua de 3 iunie 2015, fiind implicați 66 de elevi din grupa pregătitoare și clasa a II-a. Au participat Ana Armanu, psiholog şi Cristina Chirvasă, asistent social în cadrul Fundaţiei Medicale Providenţa. „Copiii au asistat la un  scurt spectacol cu marionete, în cadrul căruia am povestit, cu ajutorul personajelor, situații familiare care au drept subiect igiena, alimentația, odihna și comportamentul responsabil în ceea ce privește sănătatea. De asemenea, am încurajat comunicarea dintre medic sau personalul medical și copilul în postură de pacient, iar pentru aceasta le-am pus la dispoziție copiilor, pe parcursul activității elemente de echipament medical”, a spus psihologul Ana Armanu.

Copiii au primit cu bucurie şi entuziasm vizita echipei Fundației Medicale Providența, alături de care au râs, au dansat, au cântat şi au învăţat despre ceea ce ne menţine sănătoşi. Micuții au divulgat și secretul cu privire la felul în care ei își păstrează sănătatea sufletului: prin zâmbet, prietenie și bunătate, credință și iubire de părinți. 

Citește despre: