100 de copii, la „Tabăra din pridvorul satului” de la Moreni
În Parohia Moreni, comuna Prisăcani, la o distanţă de 25 km de oraşul Iaşi, pe malul drept al râului Prut, a avut loc, în perioada 14-18 iulie 2014, „Tabăra din pridvorul satului“, organizată prin Departamentul de Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. La activităţile taberei au participat 100 de copii din parohiile Moreni, Tomeşti Deal şi Prisăcani.
Începând cu data de 14 iulie şi până astăzi, „Tabăra din pridvorul satului“ a continuat în Parohia Moreni a Protopopiatului Iaşi 2, comunitate păstorită de pr. Daniel Ţifui. Acest proiect s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a reunit 100 de copii cu posibilităţi financiare reduse.
„Tabăra este organizată, în parteneriat cu Departamentul de Tabere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de Parohia Moreni, alături de Primăria Prisecani şi Şcoala Prisăcani. La această tabără participă un număr de aproximativ 100 de copii, majoritatea din Moreni, dar şi din parohiile Tomeşti Deal şi Prisăcani. În principal, scopul urmărit este de a oferi copiilor o modalitate de petrecere a timpului liber din vacanţă într-un mediu plăcut, la ei acasă, fără să cheltuiască absolut nimic, ştiut fiind faptul că majoritatea familiilor din această zonă nu dispun de foarte multe resurse financiare. Activităţile sunt structurate pe 4 ateliere ce se desfăşoară în fiecare zi, anume ateliere de împletituri cruciuliţe şi metanii, de tir cu arcul, de dans şi un atelier «Întreabă preotul». Copiii sunt grupaţi pe echipe şi participă, prin rotaţie, la toate aceste ateliere, care au loc în prima parte a zilelor. După-amiaza, sunt organizate activităţi sportive, drumeţii, jocuri de cunoaştere şi interacţionare, de lucru în echipă. «Tabăra din pridvorul satului» se va încheia la Moreni vineri (astăzi, n.red.), cu oficierea Sfintei Liturghii şi cu premierea participanţilor. Parohia noastră desfăşoară şi alte activităţi în această perioadă a vacanţei de vară, cum ar fi concursul «Toaca-n cer» - ediţia a III-a, ce va avea loc duminică, 20 iulie, expoziţia de icoane pe sticlă rezultate în urma unui atelier de pictură, precum şi un program artistic, ce va cuprinde şi o scenetă cu martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi. În finalul vacanţei, îi vom duce pe copii şi într-un pelerinaj, ca o încununare a eforturilor depuse“, ne-a declarat pr. Daniel Ţifui, parohul din Moreni.
„Prin aceste tabere, Biserica îşi apropie tinerii“
La tabăra de la Moreni au fost prezenţi copii de toate vârstele, precum şi adolescenţi. Unii dintre ei au ţinut să ne împărtăşească câteva impresii despre activităţile din timpul proiectului.
Andrei Popovici, clasa a XII-a: „Tabăra reprezintă o idee inedită pentru noi, tinerii din Moreni şi localităţile învecinate, şi ne încurajează să fim mai apropiaţi, să lucrăm în echipă, să dobândim abilităţi de leadership. Activitatea mea preferată la această tabără este tirul cu arcul, un sport fascinant, dar şi celelalte activităţi au farmecul lor. Consider că prin aceste tabere, Biserica îşi apropie tinerii, deoarece, dacă până acum noi vedeam această instituţie ca pe un loc cu foarte multe lucruri stricte, în aceste zile am reuşit să ne detaşăm de această percepţie şi să o depăşim, deschizându-ne totodată şi sufletele mai mult“.
Ana Ecaterina, 6 ani: „Cel mai mult la această tabără îmi place să fac cruciuliţe şi brăţări şi sper să particip şi anul viitor“.
Ileana Petrina, 11 ani: „Am ajuns la această tabără la îndemnul părintelui de la parohia noastră, care a venit şi a cerut acordul părinţilor ca eu să particip. Nu regret că am venit, întrucât sunt activităţi foarte interesante, printre care şi dansul, pasiunea mea“.
Marius-Ştefan Ilieş, 11 ani: „E prima oară când particip la o tabără de acest gen. Am învăţat aici să fac metanii şi cruciuliţe, realizând faptul că nimic nu este imposibil în ceea ce priveşte lucrul manual. Am mai învăţat că Biserica este cel mai de preţ lucru pe care un creştin îl poate avea“.