11 ani de când Părintele Petroniu Tănase a trecut în veşnicie

Ortodoxia în lume

11 ani de când Părintele Petroniu Tănase a trecut în veşnicie

Se împlinesc astăzi, 22 februarie, 11 ani de când Părintele Protosinghel Petroniu Tănase a trecut la cele veșnice. Părintele Petroniu Tănase (1914-2011) a fost unul din marii duhovnici români, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos și unul dintre cei mai înduhovniciți părinți ai secolului nostru.

Din cuvintele sale:

  • Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo.
  • Să respirăm pe Dumnezeu ca pe aer.
  • Nici un păcat nu degradează fiinţa umană aşa de mult ca desfrânarea, prin care îţi deteriorezi însăşi fiinţa ta. E încurajată pe toată linia, dar e o lucrare potrivnică chemării omului, care nu îl duce la fericire, ci la chinurile veşnice.
  • Să ducem o viaţă creştinească. Ăsta e rostul nostru şi la el trebuie să ne fie mintea atentă şi sufletul treaz. Omul trebuie să ajungă să împlinească acest rost. Dacă nu împlineşte, atunci existenţa omului nu are nici o raţiune.
  • Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii.

Părintele Petroniu s-a născut în anul 1914, în comuna Farcașa, județul Neamț. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Neamț, unde a fost călugărit la data de 22 septembrie 1942.

De la Neamț a fost trimis la Mănăstirea Antim din București, pentru studii. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, urmând apoi și cursuri de Matematică și Filozofie. În anul 1947 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Patriarhale și apoi trimis profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț, la Catedra de Omiletică, Catehetică și Pedagogie.

A urmat o perioadă grea pentru călugărul misionar care a suferit din pricina regimului totalitar. A fost nevoit să plece de la Neamțu, în anul 1959. În anul 1964 s-a retras în obștea Mănăstirii Sihăstria, unde a viețuit până în anul 1978, când și-a îndreptat pașii spre Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

După șapte ani, în 1984 a fost ales egumen al acestui schit, contribuind la renașterea administrativă și duhovnicească a comunității. În Sfântul Munte a fost cunoscut drept un mare duhovnic și căutat de mulți pentru sfaturi și rugăciuni. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate.

În data de 22 februarie 2011, la vârsta de 94 de ani, a trecut la Domnul și a fost înmormântat în cimitirul Schitului Prodromu.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: