130 de ani de la târnosirea bisericii din Bălcăuţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

130 de ani de la târnosirea bisericii din Bălcăuţi

Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" - Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost timp de o zi în sărbătoare. Lăcaşul de închinăciune a împlinit 130 de ani de când a fost sfinţită. Credincioşii prezenţi la acest eveniment s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Boian-Ucraina.

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 6 octombrie 2013, Sfânta Liturghie în parohia Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi. Ierarhul a sfinţit de dimineaţă exteriorul sfântului lăcaş ce a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul împlinirii a 130 de ani de când a primit veşmântul sfinţirii. La iniţiativa părintelui paroh Mihai Marici, a fost adusă de către o delegaţie de la Mănăstirea Bănceni icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Boian-Ucraina. Pelerinajul s-a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, a IPS Onufrie al Cernăuţiului şi a PS Longhin, Episcop de Bănceni. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica a 20-a după Rusalii, în care se relatează învierea fiului văduvei din Nain. "Credinţa în învierea noastră din morţi se arată mai ales prin grija faţă de cei plecaţi din această lume. Grija noastră este aceea de a ne trăi viaţa pentru ca sfârşitul vieţii noastre să fie creştinesc. Tinerii au fost mereu ameninţaţi de ispite. Părinţii trupeşti trebuie să-i povăţuiască pe copii şi să-i ferească de tot ceea ce înseamnă păcat", a explicat IPS Pimen. Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat prezenţa copiilor îmbrăcaţi în costumul popular românesc şi ucrainean, manifestându-şi nădejdea că aceştia sunt crescuţi în duhul credinţei ortodoxe, având dragoste de muncă. Amintim că în prima zi a lunii octombrie, biserica din Bălcăuţi şi-a serbat hramul. La finalul Sfintei Liturghii din ziua hramului, pr. paroh Mihai Marici a acordat diplome de recunoștință binefăcătorilor care au donat pentru pictarea la exterior a bisericii.