22 de ani de slujire arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească pe 2 februarie 2016, de Praznicul Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat și împlinirea a 22 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu.
Praznicul „Întâmplinarea Domnului” din acest an a marcat 22 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, și a reprezentat un moment de înnoire duhovnicească pentru toţi credincioşii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor care au fost prezenţi şi împreună rugători cu soborul de slujitori. Ziua praznicală a Întâmpinării Domnului a început luni, 1 februarie 2016, când Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit slujba de Priveghere la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Iar marți, 2 februarie 2016, în ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească tot la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Ierarhul a fost înconjurat, la această mare sărbătoare, de părintele arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preoți consilieri, protopopi, stareți, preoţi şi diaconi, şi mulţime de credincioși.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul teolog Sebastian Marin, care va avea grijă, ca preot, de credincioșii parohiei Coșereni I, Protopopiatul Urziceni.
Preasfinţia Sa a acordat, prin hirotesie, rangul de iconom stavrofor părinților protopopi Aurel Berbec, protopop de Urziceni și Ionuț Butu, protopop de Slobozia, iar pe diaconul Nicușor-Florinel Obretin, Secretar Eparhial și slujitor la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, l-a hirotesit arhidiacon.