Traseul tinerilor din Iași a fost de 220 kilometri și a reprezentat o adevărată aventură și provocare pentru participanți. Însăși denumirea „Pe urmele Sfinților Nemțeni” spune cel mai clar care este scopul lui: încercarea de a ne sfinți urmând pilda celor care au reușit acest lucru. Pe lângă acesta, există multe alte binecuvântări care se revarsă peste pelerini.

Multe persoane sunt uimite când aud numărul de kilometri parcurși. Dar aceasta nu este ceva nou sub soare. Așa au călătorit oamenii sute și mii de ani. Așa mergeau înainte în pelerinaje, la hramuri și nu numai. Acum însă, când totul este la dispoziția noastră, când toate în jur ne garantează confortul și siguranța și când lumea preferă să se întâlnească mai mult în mediul virtual, astfel de pelerinaje uimesc.

Să mergi 7 zile la rând, de dimineață până seara, alături de alți 60 de liceeni și studenți, să încerci să te detașezi de zgomotul orașelor și de povara timpului pierdut, reprezintă ceva minunat pentru un tânăr. Înainte de toate, acesta are tot timpul din lume să discute cu cei de lângă el, să dezbată diferite subiecte, să afle bucuriile și supărările lor. Apoi, are posibilitatea de a-l ajuta, în anumite situații, pe cel care este mai neputincios. Lungi porțiuni se merge fără a se vorbi, ci doar cu rugăciunea în minte și cu privirea spre câmpiile întinse, spre apusul de soare și spre peisajele frumoase care mărturisesc ceva despre Cel care le-a creat. În fiecare dimineață se săvârșește Sfânta Liturghie, urmând cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) și „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

Un alt aspect care aduce multă bucurie în sufletul tânărului pelerin îl reprezintă întâlnirile cu oamenii din satele prin care se trece. Aceștia își arată dragostea și ospitalitatea în diverse moduri. În următorii ani, când îi revezi, te bucuri ca și cum te-ai fi întâlnit cu niște prieteni vechi. În sufletele localnicilor se trezește un sentiment de admirație când îi văd pe acești tineri care au pornit spre Muntele Ceahlău, acolo unde se întâlnesc într-un mod aparte cu Domnul, Cel ce S-a schimbat la față pe Muntele Tabor și Care ne cheamă să ne transfigurăm și noi chipul sufletului nostru, spre asemănarea cu El.

Într-un final, acest pelerinaj este și și o posibilitate de detașare de cele materiale care ne înrobesc de multe ori, și de înălțarea spre cele spirituale, spre cele ce țin de suflet și de menirea noastră în perspectiva veșniciei. Mulțumec tuturor celor care și-au deschis sufletul pentru a merge în acest pelerinaj, celor care ne-au ospătat, ne-au găzduit și ne-au odihnit trupește și sufletește. (Emanuel Buta, participant la pelerinaj)