39 de ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei în Arhiepiscopia Aradului
Clericii și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului s-au aflat astăzi alături de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, la împlinirea a 39 de ani de arhipăstorire în Arhiepscopia Aradului.
Ziua de 2 decembrie a debutat cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii în Catedrala Sfânta Treime din Arad, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului și de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Din soborul slujitor au făcut parte și părinți consilieri de la centrul eparhial, părinții protopopi, decanul Facultății de Teologie și directorul Seminarului. De asemenea, în rândul credincioșilor s-au aflat oficialități locale, municipale și județene, dar și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior arădene. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Psalmododia Transylvanica din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a evocat bucuria și mulțumirea de a fi prezent în catedrala din Arad, exprimând prin aceasta recunoștința pentru părintele Arhiepiscop Timotei. La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a mulțumit pentru cuvintele rostite, evocând bunele relații de frățietate între cele două centre eparhiale.