450 de copii și tineri au colindat la Festivalul „Colindele Neamului”, Republica Serbia – o chemare la rădăcinile noastre spirituale

Episcopia Dacia Felix (Serbia)

450 de copii și tineri au colindat la Festivalul „Colindele Neamului”, Republica Serbia – o chemare la rădăcinile noastre spirituale

Farmecul sărbătorilor de iarnă a fost simțit intens în după-amiaza zilei de 7 decembrie în Satu Nou, Serbia. O nouă ediție a îndrăgitului festival „Colindele Neamului”, organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a reunit cete de colindători din mai multe localități.

Festivalul a fost organizat de Societatea Cultural-Artistică „Dr. Radu Flora” din Satu Nou, în colaborare cu Școala Elementară „Žarko Zrenjanin” din localitate, Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și municipiul Panciova.

Evenimentul a fost onorat de prezența distinșilor oaspeți: Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Stevan Mihailov, vicepreședintele CNMNR și coordonatorul Departamentului de Informare, Părintele Protopop Gheorghe Ianeș, paroh al BOR din Satu Nou, Mariana Stratulat, director al Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”.  

Deschiderea ediției din acest an a fost marcată de o prezentare memorabilă oferită de gazdele evenimentului, elevii Școlii Elementare „Žarko Zrenjanin” din Satu Nou. Sub îndrumarea profesorului Alexandru Frianț, alături de învățătoarele Marinela Frianț, Marieta Simu, învățătorul Ionel Baba și educatoarea Lavinica Beca, în colaborare cu orchestra Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, tinerii au prezentat obiceiurile de Ajun din satul lor, printr-o scenetă plină de autenticitate.

Pentru câteva momente, hala sportivă a devenit peștera de la Betleem. Eleva Denisa Frianț, însoțită de micuții preșcolari cu lumânări în mână, a întruchipat îngerii ce vestesc Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Aceste momente i-au emoționat profund pe cei prezenți. Nu au lipsit nici cei trei magi, precum nici Pruncul înfășat și așezat în iesle.

A urmat partea a doua a scenetei pregătite de gazde, în care publicul a fost purtat într-o gospodărie tradițională. Membrii unei familii așteptau colindătorii cu o masă îmbelșugată, încărcată cu bucate specifice sărbătorilor de iarnă. De la cei mai mici, preșcolarii, până la elevii din clasa a VIII-a, copiii au creat un tablou viu și emoționant al tradițiilor, cântând într-o armonie perfectă, care a învăluit sala într-o atmosferă de sărbătoare și spiritualitate.

În continuare, au evoluat: corul mixt al Bisericii Ortodoxe Române din Satu Nou, condus de prof. Grațian Petrovici; Corul de Copii al Românilor din Serbia „Carmina Felix”, dirijat de prof. Roxana Cinci; oaspeți din România – o formație de tineri a Parohiei Ortodoxe „Gradiște 1” din Arad, îndrumați de educatoarea Patricia Bîtea; elevi de la Școala Elementară „2 Octombrie” din Nicolinț, instruiți de prof. Leri Mengher; corul format din elevii care frecventează cursul opțional de limba română cu elemente ale culturii naționale din cele patru școli din Vârșeț: „Mladost”, „Jovan Sterija Popović”, „Paja Jovanović” și „Vuk Karadžić”, fiind coordonat de profesoara Natalia Stan; un grup de elevi ai Școlii Elementare ,,Dr. Aleksandar Sabovljev” din Ecica, care conduși de prof. Titus Ciorogar; elevii Școlii Elementare „3 Octombrie” din Sân-Mihai, pregătiți de prof. Maribel Șoșdean; Societatea Cultural-Artistică „Veselia” din Glogoni și membrii SCA „Steaua Ofcenilor”, pregătit de Grațiela Brăgean.

În numele gazdelor, cuvintele de bun-venit au fost adresate de către Stevan Mihailov, vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române. Acesta a mulțumit tuturor cadrelor didactice, societăților culturale și asociațiilor participante, care se implică pentru promovarea valorilor tradiționale românești. Totodată, a evidențiat importanța transmiterii moștenirii noastre culturale către generațiile viitoare, în special în rândul copiilor și tinerilor.

Preasfinția Sa, Episcopul Daciei Felix, Părintele Ieronim, a avut onoarea de a inaugura ediția din acest an a festivalului. Din alocuțiunea sa, desprindem următoarele:

Sunt onorat să fiu aici și să observ, la nivel local, la Satu Nou, cum atât cei mici, cât și adulții au reușit să prezinte, în micuțul lor program, tot ceea ce este esențial legat de sărbătoarea noastră a Crăciunului. Totul începe cu un început, iar nașterea Domnului Iisus Hristos este, cu adevărat, începutul. De aceea, trebuie mărturisit, pentru că reprezintă o eră nouă, deschisă de Hristos, aceea de a chema omenirea spre pace, spre rugăciune, spre bunătate, spre transformare interioară, care să se vadă și în exterior, în lumea noastră. Și în cele din urmă, este vorba despre transformarea omului și ajungerea lui la starea cea mai înaltă, model fiind tocmai cel pe care noi îl sărbătorim, Domnul nostru Iisus Hristos. El este declarat de Sfântul Apostol Pavel ca chipul omului, a bărbatului desăvârșit. Deci, avem un model pe care să-l urmăm în bunătate, în devotament, în dragoste și el nu este un oarecare model, ci este, în același timp, și Dumnezeu și om, el este calea noastră către ceruri și devenirea noastră în lumea aceasta și devenirea noastră în veșnicie, alături de Dumnezeu, pentru că viața noastră pământească nu se termină la fruntariile limitelor pământeni.

Cu adevărat cântăm și sărbătorim în diverse chipuri, ceea ce este foarte important, nu numai pentru biserică și cei credincioși, ci și pentru lumea întreagă. Așa cum vă spuneam, Hristos este un model pentru toate veacurile. De aceea, ne bucurăm în mod deosebit că frații noștri din aceste zone strămoșești au transmis colindele, credința noastră și tradițiile noastre. Acest lucru este important pentru dăinuirea noastră, îmbogățește contextul în care ne aflăm și ne aduce mulțumire și bucurie nouă, aduce mulțumire și bucurie și fraților noștri, în primul rând fraților noștri sârbi, dar și alte naționalități, care contribuie la acest mozaic cultural din această parte a lumii. De aceea, felicităm toți organizatorii, profesorii, învățătorii și toți cei care au contribuit la realizarea acestui festival, care reprezintă cu adevărat o continuitate. Nu ne gândim la cei care sunt maturi astăzi și au moștenit ceva, ne gândim și la micuții care urmează şi ei să ducă mai departe această frumusețe pe care noi deja am cunoscut-o, am gustat-o. Să o ducă mai departe ei și generațiile care vor veni. Vă felicităm încă o dată pentru acest festival și multe alte activități pe care le faceți, ca să arătăm lumii frumusețea, sensibilitatea poporului nostru, dorința lui de cooperare și de pace, de bună înțelegere care este proverbială. Drept, binecuvântăm în numele Prea Sfintei Treimi această manifestare, o declarăm deschisă și dorim să ne bucurăm în continuare de tot ceea ce organizatorii și participanții ne-au pregătit mai departe.

„Colindele sunt armonii divine, care ne aduc lumină în suflete, pace și căldura sărbătorilor de iarnă”, a transmis crainicul Nicola Toager. Și această ediție s-a bucurat de un număr mare de participanți, iar cei mai dragi și simpatici au fost micuții colindători, viitorii păstrători ai obiceiurilor strămoșești, care ne inspiră încredere că aceste nestemate ale poporului român vor persista încă mulți ani în timp și spațiu.

Toți participanții au primit pachete de Crăciun și diplome, în semn de recunoștință pentru participare.

Evenimentul își propune să inspire tinerele generații să-și descopere rădăcinile culturale, să le accepte cu mândrie și să rezoneze cu ele, deoarece colindele sunt cântece ale sufletului, care ne invită într-o călătorie de redescoperire a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, menite să fie păstrate și transmise mai departe în forma lor pură.

Citește despre: