Patriarhul Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868 într-o familie de ţărani români din localitatea Topliţa (Harghita) şi a primit la botez numele Ilie.

A studiat la Gimnaziul săsesc din Bistriţa (1879-1883), apoi la Liceul grăniceresc din Năsăud (1883-1887). În anul şcolar 1886-1887, elevul Ilie Cristea a fost ales preşedinte al societăţii culturale Virtus Romana Rediviva, prezidată cu trei ani înainte de poetul George Coşbuc. După absolvirea Academiei Teologice din Sibiu, în anul 1890, a fost numit învăţător la Orăştie şi a început să colaboreze la Telegraful Român. Anul următor a fost trimis cu o bursă de studii la Universitatea din Budapesta, unde a obţinut titlul de doctor în litere cu teza despre Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu (1895, tipărită în limba maghiară).

Ca student a colaborat la ziarele Tribuna, Dreptatea şi Gazeta Transilvaniei şi a fost ales secretar al Societăţii studenţeşti Petru Maior.

Întorcându-se la Sibiu, cu faimă de cărturar şi gazetar, a fost numit secretar eparhial la Centrul mitropolitan (1898-1900), iar în anul 1902 a fost ales consilier mitropolitan, slujire în care s-a distins ca un bun chivernisitor şi organizator.

După hirotonirea în treapta de diacon (30 ianuarie 1900), a fost tuns în monahism la mănăstirea Hodoş - Bodrog de lângă Arad (23 iunie 1902), primind numele Miron. În vara anului 1903 a fost hirotonit ieromonah.

În această perioadă s-a remarcat prin activitatea susţinută în sprijinul emancipării culturale a românilor din Transilvania, fiind unul dintre fondatorii Băncii Culturale Lumina, care-şi propunea să acorde din dobânzi burse de studii tinerilor români. S-a numărat printre animatorii Asociaţiei pentru cultura şi literatura poporului român din Transilvania (ASTRA) şi a militat pentru înfiinţarea Muzeului etnografic şi de artă din Sibiu, precum şi a Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român. A înfiinţat Reuniunea română de muzică, tot la Sibiu, pe care a condus-o în calitate de preşedinte.

În acelaşi timp, tânărul ieromonah Miron Cristea a adunat şi publicat proverbe şi zicale româneşti, s-a ocupat intens de şcolile confesionale, aflate sub îndrumarea Bisericii, a iniţiat şi prezidat conferinţele învăţătoreşti.

Râvna, priceperea şi devotamentul cu care a slujit Biserica şi Neamul, încă din tinereţe, l-au impus atenţiei generale, fapt care a determinat alegerea sa ca episcop al Caransebeşului (1902). A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910 şi instalat în scaunul de episcop al Caransebeşului cinci zile mai târziu.

Ca episcop al Caransebeşului s-a remarcat printre cei mai importanţi luptători pentru apărarea legii strămoşeşti şi a drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania, înainte de primul război mondial, aducând o contribuţie importantă la pregătirea unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional.

La 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, binecuvântând Actul Unirii şi rostind rugăciunea de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea actului sfânt de unitate naţională a tuturor românilor.

La 31 decembrie 1919, a fost ales de către Marele Colegiu Electoral în scaunul vacant de Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române.

La 4 februarie 1925, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, Mitropolitul primat Miron Cristea fiind întronizat în ziua de 1 noiembrie ca cel dintâi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre împlinirile ca Întâistătător menţionăm preluarea în Statutul pentru organizare şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (1925) a principiilor şaguniene, care confereau laicilor un rol important în administrarea treburilor bisericeşti, înfiinţarea Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, a unor eparhii noi sau reînfiinţarea unor vechi centre episcopale (Tomis, Oradea, Cluj), revigorarea revistei Biserica Ortodoxe Române etc.

În acelaşi timp, Patriarhul Miron Cristea a acordat o atenţie specială predicii, publicând fragmente din Sfânta Scriptură cu explicaţii pentru credincioşi, precum şi o serie de broşuri cu caracter religios şi moral. De asemenea, pentru o pregătire temeinică a slujitorilor sfintelor altare, a reînfiinţat vechile seminarii şi a pus bazele altora noi, susţinând, în acelaşi timp, intensificarea învăţământului religios în şcolile secundare. La toate acestea se mai adaugă grija pentru chivernisirea averilor mănăstireşti, crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate, înfiinţarea Aşezămintelor româneşti de la lerusalim şi la lordan, a Episcopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (1934) şi încă multe altele.

În planul relaţiilor interbisericeşti, Patriarhul Miron Cristea a acordat o atenţie specială intensificării relaţiilor cu celelalte Biserici Ortodoxe surori. În acest sens, menţionăm participarea unor delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române la Conferinţele Interortodoxe de la Constantinopol (1923) şi de la Muntele Athos (1930).

Patriarhul Miron Cristea a iniţiat proiectul Catedralei Mântuirii Neamului. La Reşedinţa patriarhală, în ziua de 19 februarie 1929, a prezidat şedinţa unei comisii de experţi care a analizat o serie de amplasamente ale noii Catedrale. Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), pe care se construieşte viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, cei adunaţi dimpreună cu Patriarhul au apreciat că locul este înalt şi bun pentru catedrală pentru că se află în inima oraşului.

Fiind un important lider naţional român şi militant pentru unitate naţională, Patriarhul Miron Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 şi 6 martie 1939. A trecut la cele veşnice la Cannes (Franţa), unde se afla pentru un tratament medical, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. (Sursa: arhiram.ro)