Ierarhul a studiat la Seminarul din Chișinău, dar și la cel din București (1937-1945), apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din București și a Institutului Teologic Universitar din Cluj (1945-1949).

Obține doctoratul în teologie la Heythrop College (Oxford și Londra) în 1971 și la Institutul Teologic din București, în 1972.

A intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, în 1949, însă va fi condamnat politic de autoritățile comuniste și exclus din monahism.

Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În 1970 a fost hirotonit episcop vicar patriarhal, fiind ales Episcop al Buzăului 10 ani mai târziu.

Din 1982 până 2005 a fost Mitropolit al Ardealului.

În această demnitate, s-a remarcat printr-o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă.

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost unul din marii teologi contemporani, participant la numeroase întruniri ecumenice peste hotare, membru în Comitetul executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor.

A condus delegațiile ortodoxe române la Adunările generale de la Nairobi (1975) și Vancouver (1983); a fost delegat la Adunările generale ale Conferinței Bisericilor Europene, la sesiunile Comisiei mixte de dialog între Biserica ortodoxă și romano-catolică etc. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din Chișinău (1992).

Lucrări: Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, în Sfânta Tradiție și în teologia contemporană (1972, ed. a II-a, 1986); Ca toți să fie una (1979); Vocație și misiune în vremea noastră (1984); Tâlcuiri noi la texte vechi. Predici (1989); Cuvinte de zile mari (1989); Cuvinte duhovnicești (2000); Biserica în mers (2 vol., 1999).

Sursa: basilica.ro