Acad. Răzvan Theodorescu a plecat la cele veșnice

Educaţie

Acad. Răzvan Theodorescu a plecat la cele veșnice

Luni s-a mutat la cele veșnice Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Născut în 22 mai 1939, la București, academicianul avea 83 de ani.

Acad. Răzvan Theodorescu a absolvit Facultatea de istorie a Universității din București în 1963 și a devenit doctor în științe istorice al aceleiași instituții în 1972.

A fost șeful Catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene a Universității de Arte din București, Ministru al Culturii și Cultelor și senator (2000 -2008), precum și Ambasador Național al programului ONU „Alianța Civilizațiilor“.

Din 2010, a fost coordonator la Școala postdoctorală a Academiei Române, specializarea „Valorificarea identităților culturale în procesele globale“.

Specializat în istorie, istoria artei și bizantinologie, a fost membru al mai multor academii, printre care Academia Europeană de Științe, Arte și Litere și Academia de Științe din New York.

Ca expert în arta medievală românească, a participat la numeroase evenimente organizate de Biserica Ortodoxă Română, în care a vorbit despre relația dintre credință și cultură.

La o ediție trecută a Simpozionului Național de Teologie, a declarat că „o parte majoră a vechii civilizații românești… stă pe umerii acestui univers rural unde Ortodoxia a fost și rămâne criteriu de valoare”. La alte evenimente, a evidențiat relația claselor conducătoare românești cu credința creștină ortodoxă.

Printre numeroasele distincții pe care le-a primit se numără Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze, în grad de Cavaler, Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Mare Ofițer și titlul de Cavaler al Ordinului Purtătorilor de Cruce ai Sfântului Mormânt, Ierusalim.

Bibliografie selectivă

1974 - Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești – secolele X-XIV, Editura Academiei Române, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române

1992 - Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), I-II, Editura Meridiane; ediția a II-a, Princeps Edit, 2006

2018 - Tratatul Arta din România din preistorie în contemporaneitate, 2 vol., coautor și coordonator împreună cu acad. Marius Porumb, Editura Academiei Române și Editura Mega

Sursa: basilica.ro

Citește despre: