Acțiune catehetică în Parohia Totoi
În data de 8 septembrie 2015, în parohia „Sfântul Apostol Andrei” din localitatea Totoi, Arhiepiscopia Alba Iuliei, a avut loc o acțiune catehetică cu tema „Femeia din ziua a opta”.
Marți, 8 septembrie 2015, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Praznicul Nașterii Maicii Domnului, în Parohia cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din localitatea Totoi, de lângă Alba-Iulia, unde paroh este părintele Teofil Slevaș, protopop al Alba Iuliei, a avut loc o acțiune catehetică ce a constat din Închiderea Școlii de vară și susținerea catehezei „Femeia din ziua a opta”. Manifestarea a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială.
În această localitate ființează de scurtă vreme Centrul cultural-catehetic „Arhimandrit Serafim Popescu”, numit așa în memoria marelui duhovnic și stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, născut în Totoi. În cadrul acestui Centru, pe durata verii, cu participarea unui număr de aproximativ 40 de copii, s-au desfășurat următoarele activități: cerc de pictură a icoanelor pe sticlă, coordonat de profesoara Lavinia Dobra, întruniri educativ-distractive realizate de studentul teolog Teofil Slevaș și activități pastoral-catehetice, susținute de către părintele paroh Teofil Slevaș.
Cateheza dedicată Maicii Domnului a plecat de la citate din Cartea Facerii, Cartea Psalmilor, Evanghelia după Ioan și Cartea Apocalipsei, și a avut ca scop lămurirea sintagmei „femeia” atribuită Fecioarei Maria, în contextul profețiilor din Facere 3,15 și Apocalipsă 12,1, și cu aplicabilitate în Ioan 2,4; 19,26 și Psalmi 44,11-13. Toată prezentarea a gravitat în jurul cifrei 8, zi de naștere a Maicii Domnului, dar și metaforă a Împărăției Cerurilor.
Sursa: http://reintregirea.ro/actiune-catehetica-in-parohia-totoi/