Acțiuni de binefacere în Protopopiatul Iași II

23 Decembrie 2020 14:04 Arhiepiscopia Iaşilor

Vineri, 4 decembrie, 54 de copii din familiile numeroase din Protopopiatul Iași II, încadrate în programul Pro Vita „Sfântul Stelian”, au primit încălțăminte de iarnă prin intermediul unei acțiuni desfășurate de Biroul Pro vita din cadrul protoieriei.

De cinci ani, familiile cu peste șapte copii primesc în preajma sărbătorii Nașterii Domnului sprijin, cu ajutorul sponsorilor și donatorilor sensibili la nevoile familiilor numeroase. Ca o noutate față de edițiile precedente, anul acesta, 14 perechi de încălțăminte au fost achitate de Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” Roșca, prin efortul și bunăvoința părintelui paroh Ciprian Ciuntu. De asemenea, îmbucurătoare și emoționantă a fost și fapta membrilor personalului magazinului CCC care, la ultimele două ediții, au completat din propriul buzunar pentru a achiziționa încălțăminte de calitate mai bună. Mulțumim în nume personal și în numele părinților și copiilor care au primit cu recunoștință darul material tuturor ajutătorilor. Cei care doresc să se implice în acțiunile Biroului Pro Vita al Protopopiatului Iași II ne pot contacta la sediul protoieriei (Str. Ion Neculce, nr. 36, Iași) sau la adresa de mail protopopiatul2iasi@yahoo.com(pr. Florentin Lupașcu, Biroul Pro Vita Protopopiatul Iași II)

Ultimele din categorie