Activitate caritabilă la Biserica „Sfinții Ataniasie și Chiril” din Iași
Vineri, 23 martie 2018, Serviciul de asistență socială din cadrul Dispensarului Spitalului Clinic de Pneumofitziologie Iași în parteneriat cu Fundația Medicală Providența - Centru de suport pentru situații de urgență și Centrul social de zi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Paparnița județul Vaslui, au organizat o activitate caritabilă care întregește seria unor acțiuni desfășurate în cadrul Săptămânii „plămânilor sănătoși”. De asemenea, acest eveniment a prilejuit reîntâlnirea tututor celor care așteaptă cu bucurie Sfintele Paști.
Evenimentul a fost găzduit de biserica ,,Sf. Atanasie și Chiril” din Iași alături de preotul paroh Dumitru Gică Păduraru, și reprezentanții celor trei instituții organizatoare, Elena Adina Rotariu, asistent social la Spitalul de Pneumofitziologie Iași, Cristina Nicoleta Chirvasă, asistent social la Fundația Medicală Providența Iași și părintele Mihai Vasilică Paraschiv, preot Parohia Paparnița, județul Vaslui.
Un număr de 50 de familii, beneficiare ale serviciilor socio-medicale ale instituțiilor organizatoare s-au bucurat de darurile pregătite cu alimente neperisabile, dulciuri, produse de igienă personală, jucării și haine. Am fost susținuți de prezența colaboratorilor noștri, colegi medici și asistenți medicali, profesori, elevi și studenți, voluntari care au răspuns cu drag invitației noastre.
Printre aceștia, menționăm sprijinul constant al dr. Sorete Arbore Adriana - coordonator al Dispensarului de Pneumofitziologie Iași, al prof. univ. dr. Traian Mihăiesccu, directorul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Daniela Naclad, coordonator al Fundaţiei Medicale Providenţa, personalului medical al Spitalului de Pneumofitziologie Iași, Centrul medico-social Răducăneni, Fundația Emmaus, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Iași, Liceul Economic nr. 2, Tedi Roșca, reprezentant al Lions Club D. Iași, monahiilor de la Mănăstirea „Sfinții Atanasie și Chiril” din Copou, studenților de la secția de Asistență Socială-Facultatea de „Filosofie și Științe Social Politice” cât și studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, secția Teologie Asistență Socială.
„Cu bucurie ne-am alăturat organizatorilor în realizarea unei activități atât de frumoase. Copiii de astăzi au un suflet mare și au participat ca voluntari cu inima deschisă. Sunt mândră de ei și mă bucur că am putut ajuta și noi. Așa cum știm, dăruind vei dobândi. Au dăruit bunătate și vor primi respect, stimă de sine, bucuria de a fi putut întinde o mână de ajutor”, ne împărtășește coordonator al activităților extrașcolare și diriginte, prof. Lavinia Moisuc.
Cu speranța unei colaborări viitoare cu implicare pentru susținerea acestor familii, părintele Mihai Vasilică Paraschiv ne asigură de continuitatea unor astfel de acțiuni, prin donarea de alimente și haine. Ne-am bucurat din nou de implicarea colegilor noștri de la Fundația Emmaus, la pregătirea pachetelor de haine, amintind de acțiunea de anul trecut:
„În primul rând, dorim să vă felicităm pentru toată munca pe care ați depus-o. Am rămas plăcut impresionați de prezența atâtor oameni care le-au fost alături familiilor aflate în nevoie și apreciem că și în acest an ați organizat această frumoasă acțiune. În acest fel, cu toții am reușit să le facem o mică bucurie tuturor celor prezenți”, a relatat Dana Andron, asistent social Fundația Emmaus.
Voluntarii noștri ne-au surprins în mod plăcut prin implicarea activă în pregătirea pachetelor, dobândind astfel experiență în domeniul social, pentru care se formează:
„Răspundem mereu pozitiv la astfel de activități și ne bucurăm să putem făuri fapte bune. Activitatea din această zi a avut un rol educativ pentru noi, studenții secției de Asistență Socială. Am aflat mai multe despre tuberculoză, despre prevenție și tratare, iar faptul că am intrat în contact cu beneficiari ne dă un impuls moral în drumul nostru spre reușită. Sperăm ca activitățile de acest gen să dăinuie și noi să fim părtași la ele” a zis Magda Coroi, studentă anul II secția Teologie Asistență Socială.
„Acești copii au nevoie de susținerea comunității din care provin și orice gest mărunt le poate aduce o bucurie mare în sufletul lor. Pentru mine, seninul de pe chipul acestor copii a reprezentat cel mai mare dar. Situația în care ei se află este doar o încercare și ne rugăm la Dumnezeu să îi întărească și să-i ajute”, ne-a mărturisit Mariana Pistinciuc, asistent medical Policlinica Providența.
A fi în slujba semenilor cu sufletul este un dar dobândit de la Dumnezeu, însă pentru înmulțirea lui este necesar și efortul susținut din partea asistenților sociali. (Cristina Nicoleta Chirvasă, asistent social Fundația Medicală Providența Iași)