Activitate de prevenire în domeniul securității și sănătății în muncă la centrul eparhial din Iași
Vineri, 11 noiembrie 2022, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, s-a desfășurat o activitate de prevenire în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).
Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și la inițiativa Departamentului pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor.
Deși departamentul SSM/PSI al Arhiepiscopiei Iașilor efectuează periodic, în conformitate cu legislația în vigoare, instructaje pentru angajații Centrului eparhial și ai subunităților aferente, am considerat de cuviință să învităm la această ședință formativă și informativă reprezentanții ITM Iași, împreună cu domnul Costel Grojdea, inspector șef ITM Iași, pentru a ne însuși cât mai temeinic normativele privind securitatea și sănătatea în muncă, cu scopul prevenirii accidentelor de muncă.
Ședința organizată vineri a avut un caracter preventiv, dat fiind faptul că Arhiepiscopia Iașilor are pe lângă activitatea specifică de cult și alte segmente de activitate, context în care ne dorim o aprofundare temeinică a modului în care putem preveni sau diminua, eventualele riscuri profesionale la locul de muncă.