Activitate ISU pentru copiii participanți la „Tabăra din pridvorul satului”, Parohia „Învierea Domnului”, Dorohoi

Arhiepiscopia Iaşilor

Activitate ISU pentru copiii participanți la „Tabăra din pridvorul satului”, Parohia „Învierea Domnului”, Dorohoi

Astăzi, 13 iulie, s-a desfășurat în cadrul Taberei din pridvorul satului de la Parohia Învierea Domnului din Dorohoi, o nouă activitate în domeniul prevenirii și conștientizării situațiilor de urgență, ce a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor, a modului de comportament ce trebuie adoptat în timpul producerii unui incendiu sau a unui cutremur, prezentarea autospecialelor de intervenție, condițiile în care trebuie apelat numărul unic de urgență 112, precum și utilizarea unui stingător.

În cadrul acestei activități, ce are la bază Protocolul de prevenire încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga al Județului Botoșani, au fost prezenți reprezentanți I.S.U. Botoșani, împreună cu un echipaj SMURD și mascota pompierul SAM, pr. Marius Burghelea, directorul departamentului S.S.M./P.S.I.-S.U./G.D.P.R, al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Ciprian Munteanu, de la parohia mai sus menționată, alături de aproximativ 70 copii și voluntari.

Ținând cont că prevenția este mai eficientă decât intervenția, Departamentul pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, își propune ca, și în acest an, alături de reprezentanții celor trei departamente I.S.U. din Iași, Botoșani și Neamț, să aducă un plus de informare, dar și de bucurie copiilor participanți în taberele ce se vor desfășura la nivelul parohiilor din eparhie.

Citește despre: