Activități filantropice la parohiile Chișcăreni și Sat Nou: cadouri, alimente, lemne, rechizite și multă dragoste

20 Ianuarie 2020 09:41 Arhiepiscopia Iaşilor

În atmosfera binecuvântată a sărbătorilor de iarnă, la inițiativa preotului paroh Vasile Viorel Florea, în parohiile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Chișcăreni și „Sfântul Apostol Andrei” - Sat Nou din județul Botoșani s-au derulat în lunile decembrie și ianuarie mai multe acțiuni cu caracter misionar-filantropic, menite să aducă bucurie și lumină în casele credincioșilor.

Ținând cont că anul 2020 a fost declarat de Patriarhia Română ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor” și „An comemorativ al filantropilor ortodocși români”, în parohiile Chișcăreni și Sat Nou din Protopopiatul Săveni s-a luat decizia ca, atât de binecuvântările spirituale, cât și de cele materiale, să beneficieze toți enoriașii acestor comunități. Astfel, la vestirea Nașterii Domnului în fiecare casă de către preotul paroh, cât și în ajunul Bobotezei, credincioșii au fost bucurați cu daruri și CD-uri cu predici duhovnicești. Mai mult de atât, având în vedere venirea iernii, preotul Vasile Viorel Florea a hotărât, în urma unor vizite pastorale, că unele familii trebuie ajutate pentru a depăși această perioadă rece. Astfel, Parohia Chișcăreni a donat celor aflați în nevoie 120 kg carne afumată, 12 tone de lemne, alimente constând în făină, prăjituri, ulei, haine, pături și multe cadouri copiilor.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a oferit gândul și inima cea bună, cât și posibilitatea de a face milostenie. Darul nostru este ofranda adusă lui Dumnezeu pentru prea multele Sale binefaceri pe care le-a facut și le face permanent cu noi. Noi suntem conștienți că, până la urmă, suntem binele pe care îl facem, iar prin a noastră jertfă dorim ca Preamilostivul Dumnezeu să ne dea prilejul să-i ajutăm și pe alții”, a subliniat pr. Vasile Viorel Florea.

Ultimele din categorie