Daruri pentru bolnavii de la Plătăreşti – Călăraşi din partea Parohiei Zlătari din Capitală

15 Decembrie 2014 13:56 Arhiepiscopia Bucureştilor

Marele praznic al Naşterii Domnului este un prilej de a ne arăta dragostea şi de a fi mai milostivi decât de obicei cu semenii noştri aflaţi în diferite griji şi nevoi. Urmând aceste gânduri, şi credincioşii Parohiei Zlătari din Bucureşti, avându-l paroh pe părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, au dorit ca în această perioadă să fie mai atenţi cu persoanele aflate în suferinţă şi să ofere fiecare, după posibilităţi, darurile lor şi să aducă un zâmbet pe chipul celor deznădăjduiţi.

Pe 13 decembrie, încă de dimineaţă, după ce au luat binecuvântare de la Sfântul Mucenic Ciprian, a cărui mână se află în Biserica Zlătari, un grup de credincioşi împreună cu părintele Florin Constantin au pornit spre Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti şi au oferit cadourile lor persoanelor internate aici.

Bucuria dăruirii a fost dublată de cea a comuniunii, credincioşii aducând o şi mai mare bucurie celor internaţi aici prin faptul că au stat şi au socializat, au cântat împreună colinde şi au recitat poezii.

Boala acestor oameni este grea, însă mai dureroasă decât boala este uitarea celor care i-au adus şi i-au internat aici sau a membrilor familiilor, care ar putea să vină şi să îi viziteze, însă din diferite motive nu reuşesc să facă acest lucru. De aceea, ei se bucură când cineva le calcă pragul şi stă de vorbă cu ei sau atunci când le aduce câte o mică atenţie.

În momentul în care îi vezi pe aceşti oameni, nu se poate să nu fii copleşit de emoţii şi să mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti sănătos. Că poţi judeca singur şi iei decizii în ceea ce te priveşte. Nevoile acestor oameni sunt mari şi de aceea, potrivit directorului instituţiei, oricine poate veni să le aducă ceva bolnavilor internaţi aici. Unul dintre proiectele de viitor ar fi să instaleze mai multe televizoare în saloane. Însă şi pentru acest lucru este nevoie de bani. La fel, de mult folos ar fi amenajarea curţii interioare a centrului pentru ca aceia internaţi să poată ieşi la aer curat atunci când vremea le permite.

Sâmbăta viitoare, credincioşii Parohiei Zlătari vor merge la Căminul de bătrâni de la Sfântul Luca, unde vor colinda şi vor oferi daruri celor internaţi aici. (Sursa: arhiepiscopiabucurestilor.ro)

Ultimele din categorie