Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea

Arhiepiscopia Bucureştilor

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea

    • Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea
      Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea

      Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a fost prezent marţi, 22 aprilie 2014, în a III-a zi de Paşti, în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Pasărea din comuna ilfoveană Brăneşti.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre înţelesurile Pericopei Evanghelice de astăzi în care este relatată arătarea Mântuitorului Hristos ucenicilor Luca şi Cleopa.

„Prima lectură hristocentrică, având pe Hristos în centru, a Vechiului Testament o face Hristos Însuşi. El tâlcuieşte cuvintele Scripturii în care se vorbeşte despre Dumnezeu Cuvântul, despre Fiul lui Dumnezeu Care Se va întrupa, va deveni Om, va suferi şi va învia pentru mântuirea oamenilor. Deci, Sfânta Scriptură, deşi formată din cărţi multe, scrise în stiluri diferite de autori diferiţi şi în perioade diferite are unitate. Unitatea Sfintei Scripturi este Taina Persoanei lui Hristos. Le-a vorbit lor ceea ce era scris cu secole înainte despre El. Deci, Hristos Domnul a interpretat cuvintele din Sfânta Scriptură pe care El prin Duhul Sfânt le-a inspirat ca să arate planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii în Fiul lui Dumnezeu întrupat”, a explicat Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai spus că al doilea mare adevăr al Evangheliei de astăzi este adevărul Sfintei Euharistii.

„Hristos Domnul a binecuvântat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor şi îndată ei L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut. Cineva întreba unde a plecat Iisus, căci uşa nu s-a deschis, nici fereastra, ci S-a făcut nevăzut. Şi a răspuns foarte frumos: în Sfânta Euharistie. Atunci când S-a făcut nevăzut a intrat în pâinea Sfintei Euharistii arătând că El este conţinutul Sfintei Euharistii. Şi că nu se împărtăşesc ucenicii cu pâine simplă, ci cu Hristos Care e tainic prezent în pâinea binecuvântată, sfinţită de El. Deci, vedem legătura între Sfânta Scriptură când ucenicii se hrăneau cu seminţele sau sensurile duhovniceşti din cuvintele Sfintei Scripturi şi că Sfânta Scriptură se împlineşte în Sfânta Euharistie, în Potir”.

La final, Preafericirea Sa a dăruit mai multe volume apărute la Editurile Patriarhiei pentru biblioteca mănăstirii, iar credincioşilor prezenţi Pastorala la Sărbătoarea Învierii Domnului.

Mănăstirea Pasărea a luat fiinţă în anul 1813, în timpul lui Caragea Vodă (1754- 1844). Este monument istoric şi de artă şi se află la 29 km est de Bucureşti. În mănăstire există ateliere de croitorie şi pictură. Mănăstirea patronează Seminarul Teologic Sfânta Filofteia - Brăneşti şi are sub supravegherea sa un cămin de bătrâni. (Sursa: patriarhia.ro)