La Galaţi va avea loc procesiunea "Călători pe cărările sfinţilor"

Arhiepiscopia Dunării de Jos

La Galaţi va avea loc procesiunea "Călători pe cărările sfinţilor"

În data de 26 noiembrie 2011, la Galaţi va avea loc procesiunea "Călători pe cărările sfinţilor", un pelerinaj şi un moment liturgic prilejuite de aducerea spre închinare a moaştelor Sfântului Ierarh Spiridon de către o delegaţie din Grecia.

Alături de moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos vor fi aduse spre venerare şi raclele cu părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Atanasie şi ale Sfântului Vasile cel Mare. În perioada 26-30 noiembrie, clerul şi credincioşii din eparhie şi din alte părţi ale ţării vor avea posibilitatea să se oprească pentru câteva clipe în faţa acestor stâlpi ai ortodoxiei.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos