Activitate catehetică la Negreşti

Arhiepiscopia Iaşilor

Activitate catehetică la Negreşti

    • Activitate catehetică la Negreşti
      Activitate catehetică la Negreşti

      Activitate catehetică la Negreşti

    • Activitate catehetică la Negreşti
      Activitate catehetică la Negreşti

      Activitate catehetică la Negreşti

În după-amiaza zilei de 29 martie 2015, biserica Parohiei „Sfinţii Împăraţi“ din Negreşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, a fost gazda unei noi cateheze cu adulţii. Părintele Lehaci Leonte a prezentat două materiale: unul referitor la cinstirea celor adormiţi şi cel de-al doilea, la porunca a noua din Decalog.

„Suntem la a cea de a unsprezecea întâlnire din acest an cu credincioşii noştri dragi din parohiile din Negreşti şi nădăjduim ca aceste momente frumoase să fie un pas către desăvârşirea noastră de creştini. Din acest motiv, catehezele noastre preced slujba Paraclisului Maicii Domnului, în fiecare după-amiază de duminică. Activitatea noastră catehetică a fost un imbold oferit până acum pentru copiii pe care i-am înscris în decursul anilor în grupele de cateheză din proiectul «Hristos împărtăşit copiilor». Acum, odată cu implementarea proiectului «Calea mântuirii», vrem să clarificăm şi cunoştinţele noastre, ale celor mari, şi să descoperim noi sensuri ale valorilor noastre de credinţă. Totodată, întâlnirea a fost şi o pregătire pentru conferinţa din Duminica Floriilor, intitulată «Misiunea parohiei astăzi»“, ne-a declarat pr. Leonte Lehaci.

Evenimentul din Duminica Floriilor va fi organizat în sala Căminului Cultural Negreşti, începând cu ora 15:30. Programul va cuprinde un concert religios cu cântări specifice Postului Mare şi perioadei pascale, prezentarea referatelor „Ctitoria şi importanţa ei în parohie“ - pr. Vasile Solomon (Negreşti 2), „Familia preotului şi misiunea ei în parohie“- pr. Ionuţ Lupei (Poiana) şi „Preotul - păstor de suflete. Colaborarea dintre preoţi şi credincioşi în misiunea parohiei“ - pr. Leonte Lehaci. Ultima parte este programată pentru răspunsuri la întrebările participanţilor. (Pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra Neamţ)

Citește despre: