Cerc pastoral în parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Cerc pastoral în parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi

    • Cerc pastoral în parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi
      Cerc pastoral în parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi

      Cerc pastoral în parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi

În biserica parohiei "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi a avut loc miercuri, 12 martie 2014, întrunirea Cercului pastoral "Sfântul Ierarh Nectarie" al Protopopiatului Iaşi 1.

Un sobor de preoţi a săvârşit cu acest prilej Taina Sfântului Maslu. Tema întâlnirii, "Despre Taina Sfintei Spovedanii", a fost susţinută de pr. Sever Stoica de la parohia "Acoperământul Maicii Domnului" - Bejan din Iaşi, fiind dedicată Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română. Credincioşii prezenţi la slujbă au avut posibilitatea să adreseze întrebări slujitorilor sfintelor altare pe marginea temei expuse. "Părintele Sever Stoica a reuşit să ne transmită ce avem de făcut fiecare dintre noi atunci când ne pregătim pentru Taina Sfintei Împărtăşanii. Mai întâi de toate, noi trebuie să ne pregătim pentru Taina Sfintei Spovedanii cu post şi rugăciune. Părintele Sever a arătat treptele care trebuie urmate pentru ca spovedania să aibă folos sufletesc şi duhovnicesc. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne dea un post binecuvântat, cu folos duhovnicesc, ca să ajungem împreună la Săptămâna Sfintelor Pătimiri şi să întrezărim zorile Sfintei Învieri", a afirmat pr. paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 1.