„Cerul de la Nemțișor a fost și va rămâne foarte aproape de noi”

29 Iulie 2013 22:31 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

În perioada 25-28 iulie 2013, poiana Nemţişor din apropierea Mănăstirii Neamţ a prins viaţă, aproape 350 de tineri din judeţele Moldovei, dar și din Constanța, Basarabia, Ucraina, Belgia, Franţa și Portugalia luând parte la sesiuni de lucru, activităţi sportive, pelerinaje şi conferinţe, în cadrul Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Duminică, 28 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Nemțișor, ținând cuvânt de învățătură și împărtășind cu Sfintele Taine numeroși participanți la tabără.

Cea de-a  IV-a ediție a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a desfășurat la Nemțișor pe parcursul a patru zile, sub genericul „Spovedania, un leac uitat”. Pe lângă vizionarea de filme și piese de teatru și participarea la ateliere, la concursuri, activități sportive și focuri de tabără, tinerii participanți s-au rugat împreună, participând la Sfânta Liturghie, și au audiat conferințele invitaților din acest an, care au fost  pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” - Vovidenia, judeţul Neamţ și pr. dr. Ioan Săucă, directorul  Institutului Ecumenic din Bossey.

Fiecare zi a început şi s-a sfârşit cu rugăciuni săvârşite în comun, iar tinerii au fost împărţiţi în grupe ce au purtat nume de sfinţi. În cadrul fiecărei grupe au avut loc mai multe sesiuni de lucru, pe parcursul cărora tinerii au aprofundat tema ediţiei de anul acesta, au discutat şi au încercat să obţină răspunsuri la frământările caracteristice vârstei lor. În incinta taberei, la fel ca și în anii precedenți, teologul Cristian Andron din Urecheni, Neamț, a organizat expoziția „Colț de sat românesc”,  care a cuprins obiecte de uz casnic, cum ar fi chiua, oalele şi castroanele de lut, olăreţe cu motive florale locale, dar şi obiecte folosite la ţesutul covoarelor, ca meliţa, războiul de ţesut, vârtelniţa, letca, râşchitoarea. Despre rolul acestei expoziții, organizatorul ei ne-a declarat următoarele:  „M-am bucurat  că Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a gândit din nou să mă invite să organizez o expoziție etno-folclorică într-o tabără unde au participat sute de tineri. Cred că obiectele expuse în standul meu i-au introdus pe vizitatori într-o atmosferă caldă , cu un aer al copilăriei de demult, când bunicii noștri încă se mai rugau și trăiau la lumina lămpilor. Dorința de a-l introduce pe tânărul secolului al XXI-lea în peisajul românesc al satului de altă dată se poate face doar cu ajutorul Bisericii, care păstrează în mare parte nealterate tradițiile noastre. Expoziția «Colț de sat românesc» încearcă să fie o mărturie vie despre satul nostru românesc autentic”.

 

Liturghie arhierească săvârșită de IPS Mitropolit Teofan

Duminică, 28 iulie, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul tinerilor de la Nemțișor, săvârșind Sfânta Liturghie pe un  podium special amenajat în incinta taberei, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. dr. Ioan Săucă, directorul  Institutului Ecumenic din Bossey, pr. Iulian Nistea din Paris.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un scurt cuvânt, în care i-a îndemnat pe tinerii prezenți să-și facă un scurt examen de conștiință: „Tânărul este mânat în dorul lui, în special după trei lucruri: după libertate, entuziasm și bucurie, lucruri fără de care nu-și poate imagina viața. Acest întreit deziderat este împlinit însă de cele mai multe ori în mod eronat, alături de puterea întunericului și departe de adevăratul izvor al libertății, entuziasmului și bucuriei. Căutate în mod greșit, libertatea se poate transforma în sclavia propriului trup și a poftelor lui, entuziasmul cade în plafonare și rutină, iar bucuria se transformă cu timpul în mare tristețe. De aceea, consider că fiecare dintre tinerii participanți la această tabără, trebuie să răspundă sincer dacă, de-a alungul acestor patru zile petrecute la Nemțișor, a găsit libertate, entuziam și bucurie în Sfintele Liturghii săvârșite aici, în orele de rugăciune petrecute în comun, în pelerinajele la locuri sfinte,  în convorbirile cele duhovnicești, și să afle cu adevărat care este starea lui sufletească”.

După otpustul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a mulțumit organizatorilor și colaboratorilor, în mod special părintelui Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, cel care s-a îngrijit de bunul mers al taberei, după care a urmat premierea câștigătorilor concursurilor organizate în tabără. Dintre participanți, s-a remarcat grupul „Vlăstare ortodoxe ale Bucovinei“ din Vicovu de Sus, însoțit de părintele Ioan Maloş de la parohia Laura, grup ce a  obținut cele mai multe premii I.

Impresii ale participanților la tabără

Pentru fiecare participant, tabăra de la Nemţişor a însemnat un moment special, datorat fie întâlnirii cu vechi prieteni, fie lucrurilor noi învăţate, fie bucuriilor sufleteşti trăite. Câţiva dintre ei au ţinut să ne împărtăşească trăirile lor.

Roxana Nistor din Constanța :„ Cerul de la Nemțișor a fost și va rămâne foarte aproape de noi. Am trăit aici niște momente extraordinare, cu oameni dragi, care știu să se bucure de viață în mod creștinesc, autentic și tradițional”.

Tatiana din Chișinău, Republica Moldova: „Plec de la această tabără cu lucruri foarte interesante și frumoase învățate, pe care sper să le folosesc și în viața de zi cu zi”.

Andrei Cotos din Vicovu de Sus: „Rămân cu amintiri deosebite din această tabără, unde sute de tineri socializează, se împrietenesc și fac diferite activități menite să-i îmbogățească spiritual și mental”.

Evelina Irina din Vicovu de Sus: „Am descoperit, atât de la partenerii de grup, cât și de la moderatori, că sunt o fire sensibilă și că am puterea să iubesc foarte mult, ceea ce nu mi s-a spus niciodată până acum. Chiar dacă suntem tineri, nu trebuie să uităm că Dumnezeu este totul și că la fiecare pas pe care îl facem, trebuie să-L ținem pe El de mână”.

Laurențiu Mareș din Buruienești, comuna Bivolari: „Activități sportive, jocuri și rugăciune- o tabără de vis!”

Alina Andreea Pîslar, membră ASCOR Iași: „Am venit la această tabără în primul rând să ne bucurăm împreună, și cred că am reușit acest lucru. Tema adunării din acest an a fost una foarte inspirat aleasă, spovedania și duhovnicul fiind un real sprijin pentru perioada marilor întrebări, tinerețea”.

Hugues din Franța, originar din India: „Această tabără a însemnat foarte mult pentru mine. Am întâlnit oameni noi, am discutat lucruri interesante, am împărtășit idei și năzuințe. Încep să iubesc România, cu oamenii ei bogați sufletește, calzi și iubitori, care m-au ajutat atât de mult să-mi găsesc liniștea sufletească.  Deși sunt de curând botezat ortodox, această credință mi-a intrat adânc în inimă, căci prin ea am descoperit dragostea lui Dumnezeu”.

Preot Marius Zăbavă din satul Bodeşti, comuna ieşeană Scânteia, moderator : „Toți tinerii participanți la această tabără au fost formidabili, iar ceea ce am găsit aici mi-a depășit așteptările. Cred că este esențial ca preoții să se întâlnească cu tinerii și în afara bisericii de zid și să vină în întâmpinarea problemelor și crizelor prin care trec aceștia”

Preot Bogdan Frăsilă din localitatea Podoleni, județul Neamţ, moderator „În prima zi a atelierelor, acomodarea participanților a fost ceva mai lungă, existând o scurtă perioadă de tatonare, dar, începând cu a doua zi, tinerii au comunicat foarte bine, experiențele personale împărtășite de fiecare în parte producând o foarte mare deschidere. Pot spune că, până la final, tinerii s-au simțit membrii aceleiași Biserici, deși au venit din localități și mentalități diferite. Au schimbat adrese, au făcut liste cu numele lor, liste care, după cum ziceau tot ei, s-au transformat în adevărate pomelnice de rugăciune. Chiar dacă ei nu se vor mai întâlni în același context sau în contexte asemănătoare, întâlnirea va fi cu siguranță în rugăciune și în Împărăția lui Dumnezeu, negreșit”.

De la același autor

Ultimele din categorie