IPS Mitropolit Teofan, prezent la Ceremonia festivă a Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Mitropolit Teofan, prezent la Ceremonia festivă a Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a fost vineri, 15 noiembrie 2013, preț de câteva ore, centrul academic din țara noastră. Ceremonia festivă de încheiere a Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” , care a marcat  împlinirea a 200 de ani de învăţământ tehnic la Iaşi și a 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice Ieşene, a reunit numeroase personalităţi din sfera universitară, precum şi oficialităţi centrale și locale, dar și reprezentanţi ai Bisericii. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost prezent la eveniment și a adresat un mesaj de binecuvântare și de felicitare conducerii, cadrelor didactice şi studenţilor instituției superioare de învățământ.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) a celebrat zilele trecute împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie de către Gheorghe Asachi, cu predare în limba română, şi a 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice Ieşene. Cu acest prilej, în perioada 13-15 noiembrie 2013, s-au derulat o serie de manifestări festive la care au participat invitaţi din ţară şi străinătate. Vineri, 15 noiembrie, în ultima zi a manifestărilor, în Aula Universității Tehnice din Copou  a avut loc o ceremonie festivă, la care  a fost prezent şi IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La întâlnire, alături de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de Preasfinţitul Petru Gherhel, Episcop al Diecezei de Iaşi, au fost prezenți Ecaterina Andronescu, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, primarul Iașului Gheorghe Nichita, Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean, prof.dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), prof. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și numeroși membri ai Senatelor şi ai Consiliilor de Administraţie ale UAIC si UTI. De asemenea, de la manifestare nu a lipsit nici părintele Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor și parohul Bisericii cu hramurile „Sfântul Iulian din Tars” şi „Sfinţii Arhangheli” din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu” din Iaşi.

În cadrul ceremoniei, conducerea instituţiei de învăţământ superior ieșene  a pregătit o prezentare power-point cu  istoricul învăţământului tehnic ieşean, precum şi un filmuleţ reprezentativ al tuturor celor 11 facultăţi ale UTI. „În 1813, Gheorghe Asachi a creat prima clasă de Inginerie şi Hotărnicie, cu predare în limba română. Această şcoală poate fi considerată nucleul învăţământului tehnic superior din Moldova. În continuare, şcoala s-a dezvoltat în cadrul Academiei Mihăilene (1835)  şi ulterior în cadrul Universităţii din Iaşi, înfiinţată în anul 1860. În 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii, se înfiinţează învăţământul superior electrotehnic, chimic aplicat şi agronomic, eveniment care reprezintă, de fapt, adevăratul act de înfiinţare a ceea ce va fi, ulterior, Institutul Politehnic din Iaşi. Prin reforma învăţământului din anul 1948 a fost fondat Institutul Politehnic Gheorghe Asachi, care a funcţionat până în anul 1993, când, în cadrul reformei învăţământului superior din România, a devenit, pe 17 mai 1993, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi”, a precizat   prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul UTI.

„Doresc ostenitorilor și studenților de astăzi și de mâine  să fie credincioși și fideli începuturilor”

Printre cei care au rostit un cuvânt de omagiere a Universităţii Tehnice ieșene la momentul aniversar, s-a numărat și IPS Mitropolit Teofan, care a transmis, printre altele, conducerii universităţii, cât şi studenţilor prezenţi în sală, cât de importantă este raportarea la Dumnezeu în mediul academic și în procesul de învățare: „Doresc ostenitorilor din această instituție, cât și studenților de astăzi și de mâine, să se regăsească în personalitatea lui Gheorghe Asachi, cel provenit dintr-o familie de preoți, și să fie credincioși și fideli începuturilor. Pot spune că în mâinile dumneavoatră se află binele și răul, pentru că biotehnologia, terapeutica genetică și celelalte ramuri tehnice pot aduce mult bine în lupta omului împotriva suferinței și a bolii, dar dacă Dumnezeu este îndepărtat din această ecuație, se poate cădea foarte ușor în mâna orgoliului nemăsurat și a conștiinței că puterea îi aparține omului în exclusivitate, pretenție luciferică ce a adus atâtea dezastre de-a lungul timpului”.

În cadrul manifestării, doamna Ecaterina Andronescu, împreună cu rectorul interimar al Universităţii Politehnice din Bucureşti, prof.dr. George Darie, şi cu ministrul delegat Mihnea Costoiu, au oferit diplome de excelenţă instituţiei de învăţământ superior ieşean. Din partea ministerului, UTI a primit cea mai înaltă distincţie care poate fi oferită unei universităţi, Diploma „Spiru Haret“.

„După Dimitrie Cantemir, cred că Gheorghe Asachi este cel mai mare cărturar și patriot pe care l-a dat Moldova acelor vremuri. Pentru țara noastră, Gheorghe Asachi a făcut lucruri extraordinare și inimaginabile la acea vreme. Crearea primei clase de inginerie şi hotărnicie la Iaşi, cu predare în limba română, implicarea în organizarea Seminarului «Veniamin Costachi» și a Școlii de la Sfinții Trei Ierahi, precum și a multor școli din Iași, toate acestea s-au datorat formării intelectuale deosebite a marelui cărturar, care a parcurs în studiile sale foarte multe domenii și discipline. De aceea, cred că orice autoritate dintr-un oraș sau dintr-o țară are obligația să se uite la înaintași și să constate  că dezvoltarea societății a fost permanent legată de dezvoltarea școlii. O țară nu poate performa dacă școlile ei nu sunt performante. Lucrul acesta Gheorghe Asachi l-a înţeles pe deplin şi nu a precupeţit niciunul dintre eforturile de care era în stare pentru a duce la înfăptuire crezul său”, a subliniat în cadrul evenimentului Ecaterina Andronescu, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României. De asemenea, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, a vorbit despre  realizările Universității Tehnice ieșene: „În această zi, îl omagiem în mod special pe creatorul Universității Tehnice din Iași, pe Gheorghe Asachi, însă această instituție de învîțământ are și alte personalități de renume, absolvenți care conferit prestigiu locurilor unde au profesat, profesori care au devenit creatori de cunoaștere, contribuind nu doar la dezvoltarea unui corp didactic și științific, ci și la îmbunătățirea societății din jurul lor și la crearea unui spirit al culturii,  a unei datorii de a construi o cale pentru naţiune. Iar prezentul nu face altceva decât să confirme că eforturile făcute de înaintași au avut un țel măreț. Rezultatele excepţionale ale celor 11 facultăţi, activitatea impresionantă a celor 23 de centre, precum și cele 350 de proiecte la nivel naţional şi internaţional sunt indicatori vizibili ai eforturilor de performanţă. Toate eforturile pe care comunitatea academică de aici le-a depus şi continuă să le depună reprezintă avantajele competitive reale în cadrul unei concurenţe extrem de acerbe”.

În timpul ceremoniei festive, în Sala „Paşilor Pierduţi” UAIC  a fost organizată o expoziţie, unde au fost amplasate standurile facultăţilor de la UTI, unde profesorii şi studenţii şi-au expus realizările şi medaliile obţinute la concursuri.

Mai mult decât atât,  începând cu data de 11 noiembrie 2013, BNR a lansat în circuitul numismatic un set de monetărie dedicat aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a Şcolii de inginerie, de către Gheorghe Asachi.  Setul de monetărie lansat conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi monede comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab), precum şi o medalie din argint.