Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Iași

    • Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Iași
      Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Iași

      Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Iași

Astăzi a a început derularea programului liturgic dedicat sărbătorilor Sfintei Parascheva. IPS Teofan a săvârșit Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași. Arhim. Partenie, starețul Mănăstirii “Sf. Pavel“ din Sfântul Munte Athos, a adresat credincioșilor un cuvânt de binecuvântare. Pelerini din toată țara se închină încă de aseară moaștelor Sfintei Parascheva și Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Peste 1.000 de credincioși au participat în această dimineață la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iași. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat textul citit în Duminica a XX-a după Rusalii. “Noi suntem aici pentru a ne închina moaștelor Sfintei Parascheva și Sfântului Maxim Mărturisitorul, recunoscând prin aceasta că ei au receptat chemarea Domnului Hristos care a spus în Evanghelia de astăzi <<Tinere, ție îți zic, scoală-te>>. Sfinții au receptat acest cuvânt, l-au altoit pe inima lor, au înțeles că omul trebuie să se hrănească din Evanghelie ca să fie viu. Îi rugăm pe Sf. Paracheva și pe Sf. Maxim să fie mijlocitori în fața Preasfintei Treimi iar rugăciunea lor să aducă harul lui Dumnezeu asupra noastră și asupra lumii. Să ascultăm glasul Sfântului Maxim care spune că toate virtuțile îl îndeamnă pe om să dobândească iubirea cea dumnezeiască. Cea mai mare dintre virtuți, care îl ajută pe om să dobândească iubirea cea dumnezeiască, este rugăciunea curată“, a explicat IPS Teofan.

„Să aveți un pelerinaj cu mult folos duhovnicesc“

La final, arhim. Partenie, starețul Mănăstirii “Sf. Pavel“ din Sfântul Munte Athos, a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare. “Cu multă bucurie și profund recunoscători ne aflăm împreună în aceste zile la pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea acestui oraș și a întregii Moldove. Înalt Preasfințitul Teofan și-a dorit ca la hramul Sfintei Parascheva din acest an să fie aduse spre închinare moaștele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul ce se păstrează de veacuri în Mănăstirea “Sf. Pavel“ din Sfântul Munte Athos, de unde venim. Am răspuns invitației Înalt Preasfințitului Teofan, întrucât multe lucruri bune am auzit despre evlavioasa turmă a Înalt Preasfinției Sale și despre credincioșii creștini ai Moldovei. Pentru ca acest pelerinaj să se poată realiza a fost nevoie de aprobarea Sanctității Sale, Bartolomeu, care cu bucurie ne-a acordat-o, binecuvântând pelerinajul și venirea noastră aici la Iași. Slăvim pe Preabunul Dumnezeu pentru această mare binecuvântare. Mulțumim Proniei divine că toate greutățile legate de acest pelerinaj au fost depășite. Mulțumim Sanctității Sale, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, pentru binecuvântarea acordată. Nu în ultimul rând mulțumim călduros Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, care a avut inițiativa ca sfintele moaște ale Cuviosului Părintelui nostru Maxim, Marele Mărturisitor, ce a păstrat neștirbită credința ortodoxă înaintea împăraților și tiranilor, să fie aduse aici în mijlocul dumneavoastră. Ne rugăm ca harul Sfântului Maxim să se reverse cu îmbelșugare în inimile noastre ale tuturor, să ne binecuvinteze, să ne dăruiască prisos de bunătăți duhovnicești și să se roage lui Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre. Să aveți un pelerinaj cu mult folos duhovnicesc“, a spus arhim. Partenie.

Citește despre: