Mănăstirea Neamţ, la ceas de mare sărbătoare

Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Neamţ a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi din întreaga ţară, dar şi din străinătate,  veniţi să cinstească Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi să se închine şi să se roage la osemintelui Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ce au fost aşezate cu câteva zile în urmă într-o raclă, în biserica aşezării monahale.  Urmând tradiţiei ultimilor ani, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Câteva mii de credincioşi au participat şi în acest an la hramul Mănăstirii Neamţ, praznicul Înălţării Domnului. Sărbătoarea a debutat miercuri seară cu slujba Privegherii, ce a fost oficiată de PS Ioachim Băcăoanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Preasfinţia Sa a rostit cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi,  subliniind faptul că Înălţarea Domnului este o sărbătoare a luminii şi a nădejdii: "Înălţarea Domnului este un praznic plin de nădejde, o sărbătoare a luminii, plină de sens şi foarte complexă, dar care intră în accepţiunea minţii noastre dacă ne înălţăm şi noi duhovniceşte. Dacă am coborât până în străfundurile iadului păcătuind, lăsându-L pe Hristos singur şi răstignindu-L cu păcatele noastre, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea prin Fiul Său, Care ne-a învăţat şi ne-a arătat calea pe care să mergem, să rămânem în iubirea Lui şi să dobândim viaţa cea veşnică".

„Apa sfinţită devine purtătoare de Duh Sfânt“

Sărbătoarea hramului obştii monahale de la Neamţ a continuat în joi dimineaţă cu slujba de sfinţire a apei, oficiată la aghiasmatarul din faţa mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Din soborul ierarhilor au făcut parte IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cuvântul de învaţătură în cadrul acestei slujbe a fost rostit de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, care a vorbit despre folosul duhovnicesc al apei sfinţite şi despre destinaţia finală a fiecărui creştin- starea de sfinţenie: "Ca semn al binecuvântării şi sfinţirii, se săvârşeşte sfinţirea cea mică a apei. Apa sfinţită devine astfel purtătoare de Duh Sfânt, având putere de vindecare şi de sfinţire. De altfel, destinaţia fiecărui creştin este de a se sfinţi, iar mijloacele desăvârşirii sunt credinţa şi darurile prin care Duhul Sfânt lucrează prin cele văzute. Noi binecuvântăm şi sfinţim apa, care ne primeşte în sânurile ei şi, prin Taina Botezului, devenim purtători de sfinţenie. Noi binecuvântăm pâinea şi vinul, binecuvântăm untdelemnul şi binecuvântăm timpurile, pentru că începutul unui an este o binecuvântare de la Dumnezeu, iar curgerea timpului şi trecerea noastră prin el este tot acelaşi lucru- binecuvântare".

Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Ierarhii, preoţii şi credincioşii prezenţi au mers apoi în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului până în curtea Mănăstirii Neamţ, unde, pe un podium frumos împodobit, a fost oficiată Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a menţionat două aspecte de care creştinii trebuia să ţină cont în această viaţă: pocăinţa spre iertarea păcatelor şi împărtăşirea cu Duhul Sfânt: "Aceasta este traiectoria pe care ne-a lăsat-o Domnul să mergem: iertarea păcatelor spre pocăinţă şi împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Aceasta este şi judecata la care vom fi supuşi la sfârşitul veacurilor, anume dacă am luptat să ne îmbrăcăm cu taina pocăinţei spre iertarea păcatelor şi dacă am lăsat lăuntrul nostru să fie cuprins de taina Duhului Sfânt. Întrebarea care se pune însă este: unde, când şi cum se săvârşeşte această dublă lucrare, pe care ne-a lăsat-o spre îmlinire Domnul Hristos înainte de Înălţarea Sa la Ceruri? Răspunsul nu poate fi decât următorul: ea are loc în spaţiul mântuirii- Biserica lui Hristos dreptslăvitoare, Biserica Ortodoxă, zi şi noapte, prin împărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Taine, prin care se primeşte puterea de a lupta împotriva păcatului şi se primeşte binecuvântarea de împărtăşire cu taina cea de viaţă făcătoare a Sfântului Duh"

Închinare la sfintele moaşte ale Sfântului Paisie de la Neamţ

La finalul slujbei,  părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul mănăstirii Neamţ, a mulţumit tuturor celor care au înfrumuseţat cu prezenţa lor şi în acest an sărbătoarea hramului, menţionând faptul că hramul din acest an a fost unul deosebit, deoarece credincioşii s-au putut închina şi la moaştele Sfântului Paisie Velicicovschi, care au fost aşezate în urmă cu câteva zile în biserica Mănăstirii Neamţ: "Ne-a ajutat Dumnezeu să ajungem şi în acest an la cel mai frumos hram al zonei, închinat Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Ceruri. Dacă dăm timpul în urmă, acum 650 de ani domnitorul Petru Muşat avea să facă prima biserică din piatră cu acest hram binecuvântat al Înălţării şi de atunci până astăzi se adună în acest loc binecuvântat cler şi credincioşi din ţară şi din străinătate pentru a înălţa frumoase rugăciuni. Trebuie să menţionăm şi faptul că în anul 1794 a trecut la Domnul în acest loc Sfântul Paisie Velicicovschi, numit şi Sfântul Paisie de la Neamţ, şi iată, se împlinesc 220 de ani de când el străjuieşte la mănăstirea noastră. Prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, s-a făcut cercetarea mormântului care se află în Biserica Înălţării Domnului, şi a binevoit Bunul Dumnezeu ca să descoperim sfintele moaşte ale Sfântului Paisie de la Neamţ. De aceea, cu bucurie mare vă putem spune că în data de 19 mai, anul 2014, s-a făcut aşezarea în raclă a osemintelor acestui mare îndrumător şi înnoitor al vieţii monahale. Este o binecuvântare faptul că ne putem închina sfintelor moaşte atât pentru noi, mănăstirea Neamţ şi întreaga zonă, cât şi pentru Bisericile surori din Ucraina şi din cele ţările celor 110 mănăstiri cu care Sfântul a ţinut legătura încă din timpul vieţii. În timpul cât a fost stareţ la mănăstirea noastră, Sfântul Paisie a avut sub ascultare 1000 de călugări de 23 de naţionalităţi. Putem spune că dubla denumire a Sfântului Paisie are un sens aparte, fiindcă el s-a păstrat până în zilele noastre şi aici la Mănăstirea Neamţ, cât şi în toate ţinuturile care s-au bucurat de prezenţa şi binecuvântarea lui".

În finalul evenimentelor dedicate hramului Mănăstirii Neamţ a fost oficiat un trisaghion pentru toţi ctitorii mănăstirii, cât şi pentru eroii care s-au jertfit de-a lungul anilor pentru apărarea ţării.

De la același autor

Ultimele din categorie