Program duhovnicesc la Liceul Teologic Ortodox din Făgăraș

Arhiepiscopia Sibiului

Program duhovnicesc la Liceul Teologic Ortodox din Făgăraș

    • Program duhovnicesc la Liceul Teologic Ortodox din Făgăraș
      Program duhovnicesc la Liceul Teologic Ortodox din Făgăraș

      Program duhovnicesc la Liceul Teologic Ortodox din Făgăraș

La Biserica “Sfântul Ioan Evanghelistul” a Liceului Teologic Ortodox “Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş, atmosfera pre-pascală, pregătitoare pentru marele praznic, este întreţinută de slujbele zilnice care se săvârşesc în această biserică, dar şi de oficierea, în fiecare vineri din Postul Mare, a slujbei de Priveghere.

Programul de rugăciune, care a fost stabilit cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a împlinit oarecum şi dorinţa elevilor de a marca perioada postului prin slujbe deosebite.

În 18 martie a fost prezent pr. protos. Matei Bilauca, stareţul Mănăstirii “Duminica Tuturor Sfinţilor” din Şinca Nouă, care a adus cu sine spre închinare şi racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Părintele Matei, fost vieţuitor în obştea Mănăstirii Brâncoveanu, a fost ucenic de chilie al vrednicului de pomenire părinte Teofil Părăian. În cuvântul de învăţătură adresat elevilor, părintele a subliniat valoarea rugăciunii, în general, şi a Rugăciunii lui Iisus, în special, în primenirea sufletească a credincioşilor. Atmosfera duhovnicească deosebită şi bucuria generată de slujba Privegherii au fost împărtăşite, în comuniune, de slujitori şi elevi, alături de mulţi credincioşi care au dorit să participe la programul liturgic.

La privegherile următoare sunt invitaţi Pr. arhim. Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus; Pr. Varlaam Nechifor, stareţul Mănăstirii “Acoperământul Maicii Domnului” Dejani, şi Pr. protos. Iosif Toma, stareţul Mănăstirii “Sfântul Apostol Andrei” Berivoi.

sursa: mitropolia-ardealului.ro