Sfințirea noului clopot de la Parohia Petrilova

Episcopia Caransebeşului

Sfințirea noului clopot de la Parohia Petrilova

    • Sfințirea noului clopot de la Parohia Petrilova
      Sfințirea noului clopot de la Parohia Petrilova

      Sfințirea noului clopot de la Parohia Petrilova

La praznicul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, credincioșii parohiei Petrilova din Protopopiatul Moldova Nouă, au avut în mijlocul lor pe părintele protopop Bogoliub Martinovici.

Cu acest prilej, sfinția sa a săvârșit Sfânta Liturghie alături de părintele paroh Petru Stanciu Tită și părintele Popescu Daniel de la Parohia Bogodinț. Îndată după Sfânta Liturghie s-a sfințit noul clopot ce urmează să fie ridicat în turla bisericii din Petrilova.

La momentul cuvenit, părintele protopop a ținut un bogat cuvânt de învățătură spunând: „Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră spre a sluji Sfânta Liturghie și a sfinții noul clopot ce va fi ridicat în turla bisericii. Glasul clopotului este glasul lui Dumnezeu care cheamă pe credincioși în fiecare Duminică și sărbătoare la sfânta biserică. Astăzi clopotele Bisericii ne-au chemat să prăznuim Intrarea Maicii Domnului în Biserică, praznic în care ne amintim de Fecioara Maria și de Sfinții Părinți Ioachim și Ana, pe care trebuie să-i avem model de trăire și rugăciune. Așa cum părinții Ioachim și Ana au închinat pe fecioara Maria la Templul din Ierusalim la fel și noi avem datoria de a aduce pe propri noștri copii la sfânta biserică pentru a-i împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos” .

A urmat o agapă frățească pregătită cu mult drag de credincioșii parohiei, iar apoi părintele protopop împreună cu părintele paroh și membrii consiliului parohial au vizitat casa parohială aflată în construcție și biserica de la filia Macoviște.

Biserica din Parohia Petrilova datează din anul 1909 și a fost târnosită în data de 2 decembrie 2007 de către PS Lucian, Episcopul Caransebeșului.

(Sursa: episcopiacaransebesului.ro)